x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stolo, dezlantuit - Fostul lider e ingrijorat de pierderea credibilitatii PNL

Stolo, dezlantuit - Fostul lider e ingrijorat de pierderea credibilitatii PNL

de Gabriela Antoniu    |    12 Iun 2006   •   00:00
Stolo, dezlantuit - Fostul lider e ingrijorat de pierderea credibilitatii PNL

Consilierul prezidential Theodor Stolojan sustine ca PNL si-a pierdut serios din credibilitate din cauza politicii premierului Tariceanu si a "grupului care-l inconjoara".

Aflat ieri la Arad, Theodor Stolojan a sustinut o conferinta de presa, iar inainte de a face declaratii el a precizat ca isi exprima opiniile pentru ca este foarte ingrijorat de "pierderea credibilitatii" PNL si de "competitia si tensiunile dintre PD si PNL". Fostul lider liberal a sustinut ca nu vrea schimbarea lui Tariceanu din functia de premier sau din functia politica, ci sa atraga atentia asupra unor "erori de strategie" ale acestuia si ale "grupului care-l inconjoara". El a spus ca nu poate trece "usor" peste erori precum respingerea alegerilor anticipate si a fuziunii cu PD.

PE ASCUNS. Stolojan a acuzat totodata ca deciziile importante nu se mai iau in partid, ci in afara acestuia sau "de grupul lui Tariceanu, care pune apoi partidul in fata faptului implinit". Stolojan a exemplificat cu numirea in functie a noului ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul, cand nu a fost ales nici un parlamentar al PNL. "Nu am nimic cu el, dar acest ministru nu are nici o legatura cu PNL. Decizia lui Tariceanu de a aduce un amic de afaceri si a-l pune ministru arata desconsiderare fata de partid", a mai spus Stolojan, citat de Mediafax, referindu-se la numirea lui Sebastian Vladescu ca ministru al Finantelor. El a criticat Guvernul si pentru ca nu s-ar implica in reforma sanitara si a spus ca Nicolaescu "este lasat aproape singur cu reforma in Sanatate, desi normal era sa se bata Tariceanu si tot Guvernul pentru cei 21,5 milioane de romani". "Nu fluturasi cu chipul lui Tariceanu trebuiau impartiti in tara, ci cu informatii privind necesitatea reformelor, pentru ca oamenii sa inteleaga".

In replica, seful Curtii de Onoare si Arbitraj a PNL, Bogdan Olteanu, declara ca este de neinteles cum Stolojan poate sa atace "un statut si un sistem de organizare a alegerilor in interiorul partidului, pe care chiar el le-a impus in timpul mandatului sau". "Tin sa-l informez pe domnul Stolojan de faptul ca actuala conducere a PNL este formata in cea mai mare parte din vechi membri liberali care, daca ne aducem aminte, au mancat bataie de la minerii chemati de guvernele din care Stolojan facea parte", spune Olteanu.

DENIGRARE PRIN SMS
Stolojan a mai spus ca se incearca o denigrare a sa prin diverse metode, ultima fiind "razboiul SMS-urilor" trimise unor lideri locali. El a citit de pe o hartie doua dintre mesajele pe care spune ca le-au primit liberali din toata tara: "Stolojan vrea sa devina din nou premier, cu ajutorul PSD, ca in 1991, cand Iliescu l-a numit in locul lui Petre Roman" si "Stolojan vrea sa duca PNL in subordinea lui Traian Basescu, realizand visul acestuia: un mare partid prezidential". "Credeti ca eu asta discut cu Basescu, despre cum sa-l dam jos pe Tariceanu? Nici vorba!", a declarat Stolojan, care crede ca actiunea vine din zona grupului care-l inconjoara pe premier.

×
Subiecte în articol: tariceanu politic pnl stolojan