x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Surdu: "Toţi foştii miniştri ai Agriculturii să fie audiaţi la comisia de anchetă pentru irigaţii"

Surdu: "Toţi foştii miniştri ai Agriculturii să fie audiaţi la comisia de anchetă pentru irigaţii"

22 Iul 2009   •   00:00

Deputatul PSD Victor Surdu a propus, astăzi, la şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă în cazul sistemelor de irigaţii, ca toate persoanele care au deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, din 1990 până în prezent, să fie audiate de comisie.



Surdu, vicepreşedinte al comisiei, a arătat că fiecare dintre cei care au condus Ministerul Agriculturii din 1990 şi până în 2009 au avut responsabilitatea şi "au adus îmbunătăţiri sau nenorociri" pentru sistemul de irigaţii.

Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind cercetarea modului în care se gestionează amenajările de irigaţii şi fondurile alocate, Valeriu Tabără (PD-L), a declarat că este de acord cu propunerea lui Surdu, considerând că ar fi utilă o discuţie cu foştii minştri ai Agriculturii.

În acest caz, Tabără s-ar afla printre cei audiaţi, în calitate de fost ministru al Agriculturii, informează Mediafax.

"M-aş chema pe mine, pe domnul Sârbu, pe domnul Gavrilescu, pe Lăpuşan”, a spus Valeriu Tabără, precizând că deputaţii din comisia parlamentară de anchetă pe tema sistemului de irigaţii "au în proiect să-i audieze pe specialiştii din domeniu”.

El a mai spus că parlamentarii din comisie trebuie să elaboreze un raport până pe 12 august, raport care va fi discutat de plenul Camerei şi care va sesiza Ministerul Agriculturii, premierul, iar, dacă vor fi constatate elemente de natură juridică şi penală, vor fi sesizate Parchetul General şi DNA.

"Aş vrea să fie un raport realist, dincolo de orice joc politic.Prin acest raport,vrem să găsim soluţii pentru ca sistemul de irigaţii să funcţioneze", a explicat preşedintele comisiei.

Valeriu Tabără a reamintit faptul că, membrii Comisiei parlamenatre de anchetă pe tema irigaţiilor, au decis, săptămâna trecută, să sesizeze Curtea de Conturi pentru a efectua un control la Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), "unităţi care au folosit şi folosesc bani publici".

Într-un comunicat dat publicităţii pe 9 iulie, Valeriu Tabără preciza că sesizarea Curţii de Conturi este necesară deoarece, după audierile din comisie, s-a ajuns la concluzia că "ANIF se îndreaptă spre colaps financiar, iar patrimoniul SNIF a fost jefuit de vechile conduceri intrând în faliment".

Discuţiile din comisia parlamentară de anchetă cu reprezentanţii ANIF, Ministerului Agriculturii şi Ministerului Economiei, au vizat chestiuni tehnice de la numărul de instalaţii din sistemul de irigaţii până la modul în care au fost schimbaţi directorii din diverse structuri de îmbunătăţiri funciare, deputaţii solicitând să primească, în scris, până săptămâna viitoare, informaţii privind consumul de energie electrică solicitat şi realizat în sistemul de irigaţii şi costul la care a fost furnizată energia electrică. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic irigaţii