x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: ALDE nu se opune referendumului pentru Justiţie; demersul, impact negativ asupra alegerilor pentru PE

Tăriceanu: ALDE nu se opune referendumului pentru Justiţie; demersul, impact negativ asupra alegerilor pentru PE

28 Mar 2019   •   20:25
Tăriceanu: ALDE nu se opune referendumului pentru Justiţie; demersul, impact negativ asupra alegerilor pentru PE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că ALDE nu se opune referendumului pentru Justiţie, însă afirmă că acest demers va avea "un impact negativ" asupra alegerilor pentru Parlamentul European.

"Vreau ca lucrurile să fie înţelese cât se poate de limpede: partidul nostru, ALDE, nu are nicio problemă cu referendumul pentru Justiţie, pe care domnul Iohannis a anunţat că îl convoacă. (...) Chiar dacă nu ne opunem unui asemenea demers, trebuie să spunem că acesta va avea un impact negativ asupra alegerilor pentru Parlamentul European, că acest demers contravine practicilor şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene (două instituţii dragi domnului Iohannis atunci când le poate folosi în favoarea dânsului). Ne putem gândi mai ales la utilitatea per ansamblu a unui asemenea referendum. Eu, personal, nu văd cum ar putea fi de folos şi cui, cu excepţia partidului de suflet al preşedintelui, care nu prea are locomotivă electorală", a scris Tăriceanu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele ALDE susţine că prin acest referendum Iohannis "vrea să-şi construiască platforma electorală pentru alegerile din toamnă".

"Dar trebuie să ne fie clar de ce o face. Nu pentru că îi pasă de Justiţie, nu pentru că îi pasă de abuzurile săvârşite în România, nu pentru că îi pasă de miile de vieţi mutilate de justiţia dumnealui, ci pentru că a venit momentul să stoarcă şi ultima picătură electorală din tema justiţiei. Aşa că haideţi să dăm cărţile pe faţă: domnul Iohannis vrea acest referendum pentru că îşi doreşte să intre în campanie electorală, chiar dacă legea îi interzice. Domnul Iohannis vrea să-şi construiască platforma electorală pentru alegerile din toamnă. Domnul Iohannis vrea să fure startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. (...) Dar domnul Iohannis ar trebui să aibă grijă, pentru că există o vorbă în popor: 'nu e pentru cine se pregăteşte, ci e pentru cine se nimereşte'. S-ar putea ca domnul Iohannis să nu îşi ajute partidul, ci să îl îngroape", a adăugat Tăriceanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tariceanu ALDE justitie referendum