x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: ALDE poate participa la alegerile locale şi parlamentare din 2020 cu actuala siglă şi denumire

Tăriceanu: ALDE poate participa la alegerile locale şi parlamentare din 2020 cu actuala siglă şi denumire

19 Sep 2019   •   15:46
Tăriceanu: ALDE poate participa la alegerile locale şi parlamentare din 2020 cu actuala siglă şi denumire

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat joi că partidul pe care îl conduce poate participa la alegerile locale şi parlamentare din 2020 cu actuala siglă şi denumire, pentru că a convenit cu preşedintele ALDE Europa "ca problema numelui să fie soluţionată pe cale amiabilă", fără să existe un termen până la care trebuie făcută această schimbare.

"Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România a decis dezafilierea de ALDE Europa după alegerile pentru Parlamentul European. Motivele acestei retrageri au fost: permanenta presiune făcută de lideri ai ALDE Europa pentru părăsirea alianţei de guvernare cu PSD şi pentru apropierea de USR-PLUS; lipsa de sprijin, sau chiar închiderea ochilor, în lupta împotriva abuzurilor din justiţie şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului; intenţia, finalizată mai târziu, de diluare a ALDE Europa într-un grup european 'progresist' unde s-a pierdut identitatea liberală. Sigla şi denumirea ALDE România sunt mărci înregistrate la OSIM, dar este normal ca în momentul în care ALDE România a ales sa părăsească grupul ALDE Europa să se pună problema unei identităţi proprii care să păstreze linia liberală a partidului şi să evite orice confuzie. Acest lucru va trebui făcut într-un congres al partidului, congres care va avea loc după alegerile prezidenţiale din această toamnă", a scris Tăriceanu pe Facebook.

El a menţionat că "nu există nici o solicitare oficială din partea conducerii ALDE Europa cu privire la acest aspect".

"Într-un schimb de mesaje pe care l-am avut cu preşedintele ALDE Europa am convenit ca problema numelui să fie soluţionată pe cale amiabilă. Având în vedere realitatea politică de după decizia dezafilierii, este normal să fie nevoie de o clarificare în privinţa numelui. Nu există un termen până la care trebuie făcută aceasta schimbare, aşa că partidul poate participa la următoarele alegeri, locale şi parlamentare din 2020, cu actuala siglă şi actuala denumire. Avem de a face cu un război împotriva ALDE, cu o încercare de destructurare a partidului, iar cei care sunt în spatele acestei acţiuni folosesc inclusiv dezinformări ca să-şi îndeplinească scopul. Îi îndemn pe cei care au ales să părăsească partidul şi să accepte firimituri de ciolan de la doamna Dăncilă&Co să nu-şi mai îmbrace trădarea în motivaţii ideologice, pentru că nu păcălesc pe nimeni. Trădarea rămâne trădare, indiferent cu cât parfum o dai", a adăugat Tăriceanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu ALDE