x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Apogeul incompetenţei acesui guvern s-a întâmplat ieri aproape de miezul nopţii

Tăriceanu: Apogeul incompetenţei acesui guvern s-a întâmplat ieri aproape de miezul nopţii

15 Mai 2020   •   11:05
Tăriceanu: Apogeul incompetenţei acesui guvern s-a întâmplat ieri aproape de miezul nopţii

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat Guvernul condus de Ludovic Orban că a creat haos și a spus că apogeul incompetenței Executivului s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezul nopții, cu 15 minute înainte să expire starea de urgență.

„Apogeul incompetenţei acestui guvern s-a întâmplat ieri aproape de miezul nopţii! Cu doar 15 minute înainte de miezul nopţii, cu doar 15 minute înainte de a sfârşi starea de urgenţă, guvernanţii au decis ce putem şi ce nu putem să facem după trecerea stării de urgenţă! Oare ce au avut ei în cap când au venit atât de târziu cu aceste decizii? Nu au ştiut că starea de urgenţă se va sfârşi?”, a scris, vineri, Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Liderul ALDE reaminteşte că preşedntele Klaus Iohannis a anunţat în urmă cu două săptămâni că nu va mai prelungi starea de urgenţă.

„Cum au crezut că putem să ne facem planuri de pe o zi pe alta, ca să nu zic de pe o oră pe alta? Haosul uriaş pe care l-au creat ne influenţează pe toţi, dar mai ales pe cei care au o afacere mai mică sau mai mare, care astăzi nu ştiu dacă îşi deschid sau nu magazinul, dacă îşi cheamă sau nu angajaţii la muncă. Guvernanţii sacrifică unul după altul sectoare importante ale economiei, sectoare care creează sute de mii de locuri de muncă”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE mai acuză faptul că starea de alertă instituită de CNSU, organism condus de premierul Ludovic Orban, „camuflează” de fapt starea de urgenţă.

„Şi colac peste pupăză mai vor încă 30 de zile de stare de urgenţă camuflată în starea de alertă! Ca să poată epura politic administraţia, ca să poată să-şi pună neamurile în funcţii şi ca să poată să-şi umple buzunarele din contracte fără licitaţii. Dacă această stare de alertă va ajunge în Parlament voi vota împotriva pentru că nu ne ajută pe noi, ci doar pe ei!”, a scris liderul ALDE pe rețeaua de socializare.

Autoritățile au anunțat măsurile pentru starea de alertă joi seara, cu câteva minute înaintea expirării stării de urgenţă pe teritoriul României.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu