x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu despre abuzul în serviciu: Ar trebui să ne aliniem strict la practica ţărilor occidentale

Tăriceanu despre abuzul în serviciu: Ar trebui să ne aliniem strict la practica ţărilor occidentale

31 Ian 2017   •   21:50
Tăriceanu despre abuzul în serviciu: Ar trebui să ne aliniem strict la practica ţărilor occidentale
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, marţi, că în privinţa abuzului în serviciu România ar trebui să se alinieze "strict la practica ţărilor occidentale", menţionând că nu trebuie nici să avem "o legislaţie mai laxă" în această privinţă, dar nici să "supralegiferăm". 

"Din analizele pe care le-am văzut şi eu, peste 70% din cazurile din dosarele instrumentate de DNA sunt pe abuz în serviciu. Cred că avem o problemă: ori este interpretarea abuzivă, ori este legea neclară. Eu cred că nu trebuie să mergem cu idei preconcepute nici într-o direcţie, nici în alta şi ce cred că trebuie să facă România în privinţa incriminării abuzului în serviciu nu este dezincriminare, ci să ne aliniem strict la practica ţărilor occidentale care au mai multă experienţă în acest domeniu. Nu trebuie nici să supralegiferăm, nici să avem o legislaţie mai laxă în această privinţă. Aşa cum sunt şi recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa abuzului în serviciu, trebuie reconsiderate formulele legislative care în multe ţări, nu numai în România, au dat posibilitatea unor abuzuri grave care au afectat pe cei care au fost vizaţi", a spus Tăriceanu la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că sumele din prejudicii ar trebui să fie recuperate şi nu indisponibilizate. AGERPRES

×