x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: După moţiune, poate fi reluată ca discuţie participarea UDMR la coaliţie şi la guvernare

Tăriceanu: După moţiune, poate fi reluată ca discuţie participarea UDMR la coaliţie şi la guvernare

15 Iun 2017   •   17:44
Tăriceanu: După moţiune, poate fi reluată ca discuţie participarea UDMR la coaliţie şi la guvernare
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat joi că, în opinia sa, moţiunea de cenzură va fi votată şi de parlamentari care nu sunt în arcul guvernamental şi nu a exclus discuţii pentru cooptarea UDMR la guvernare după căderea Guvernului Grindeanu. 

"Nu cred că se poate discuta despre o împărţire a voturilor PSD, dar nu este exclus să avem voturi în plus şi din partea partidelor care nu fac parte din coaliţie", a afirmat Tăriceanu, după şedinţa Biroului Politic Central al ALDE. 

Întrebat dacă exclude participarea UDMR la guvernare după moţiunea de cenzură, Tăriceanu a replicat: "Eu nu am spus că nu discutăm şi nu am să vă spun că discutăm. În momentul de faţă, coaliţia majoritară este alcătuită din PSD şi ALDE. Nu avem ce să discutăm cu UDMR referitor la procedurile legate de demiterea premierului, care a fost numit de coaliţie. Dacă pe viitor, după ce domnul Grindeanu va fi demis prin moţiunea de cenzură, cei de la UDMR vor arăta că au disponibilitate de a participa la coaliţie şi la guvernare, după cum ştiţi acest lucru noi l-am discutat încă de anul trecut şi l-am anunţat şi ne-am arătat disponibilitatea, şi sigur că acest lucru poate fi reluat ca discuţie". 

Tăriceanu a adăugat că "e prea devreme" să se pronunţe dacă actuala colaborare parlamentară cu UDMR se poate transforma în colaborare guvernamentală. 

"E prea devreme să vă spun. Acea disponibilitate pe care noi am arătat-o şi, de altfel, colaborarea la nivelul Parlamentului a funcţionat foarte bine, se menţine. Dacă vor exista astfel de intenţii putem să discutăm, dar cred că în momentul acesta nu este factorul esenţial", a susţinut Tăriceanu. 

Liderul ALDE a spus că nu s-a discutat cooptarea PMP la guvernare şi nici obţinerea sprijinului Partidului Mişcarea Populară la moţiunea de cenzură.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: moţiune tariceanu udmr coalitie guvernare