x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Guvernanţii îi condamnă la moarte pe mulţi bolnavi de cancer, boli cardiace, diabet

Tăriceanu: Guvernanţii îi condamnă la moarte pe mulţi bolnavi de cancer, boli cardiace, diabet

16 Apr 2020   •   11:58
Tăriceanu: Guvernanţii îi condamnă la moarte pe mulţi bolnavi de cancer, boli cardiace, diabet

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat, în cadrul unei postări pe contul său de Facebook,  modul în care sunt tratați bolnavii cronic.

"Guvernanţii noştri se joacă de-a Dumnezeu! Doar aşa se poate explica uşurinţa şi seninătatea pe care o afişează atunci când golesc spitalele de bolnavi cronic sau, mai rău, înghesuie în spitale bolnavi de coronavirus cu bolnavi cu alte afecţiuni. Fac asta deşi chiar ei ne spun că rata de mortalitate este uriaşă la persoanele care se infectează cu coronavirus având şi alte boli. Comorbidităţi, cum zic ei in păsăreasca lor! Cu alte cuvinte, guvernanţii îi condamnă la moarte pe mulţi bolnavi de cancer, boli cardiace, diabet etc, care în perioada asta nu pot beneficia de îngrijirile de care au nevoie sau sunt expuşi la infectare cu coronavirus. România are 7.000 de bolnavi de coronavirus şi 3,5 milioane de bolnavi cronic. Chiar vreţi să-i aveţi pe conştiinţă pe toţi aceşti români, domnilor guvernanţi?", a scris Tăriceanu, joi, pe Facebook.

De asemenea, președintele ALDE a criticat infectarea unor gravide cu coronavirus, situție care, în opinia sa, ar fi putut fi evitată.

"La fel de criminal este că aţi lăsat zeci de gravide să se infecteze cu coronavirus. Dormiţi bine noaptea când vă gândiţi la copiii care vor veni pe lume? Era atât de complicat să aranjaţi locaţii unde să fie ferite de virus? Dacă nu aveaţi loc la stat, puteaţi să faceţi o înţelegere cu oricare clinică privată unde să decontaţi aceste naşteri şi unde să fie complet izolate şi în siguranţă. Dar pentru genul ăsta de idei nu este nevoie de ordonanţe militare fără rost, ci e nevoie de inimă! Ori voi dovediţi cu fiecare zi ce trece că nu o aveţi!", a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu.

Guvernantii nostri se joaca de-a Dumnezeu! Doar asa se poate explica usurinta si senitatea pe care o afiseaza atunci...

Publicată de Calin Popescu Tariceanu pe Joi, 16 aprilie 2020

 

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu