x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: În ceea ce priveşte problema cu completurile de cinci - acolo va trebui o ordonanţă de urgenţă

Tăriceanu: În ceea ce priveşte problema cu completurile de cinci - acolo va trebui o ordonanţă de urgenţă

08 Feb 2019   •   08:14
Tăriceanu: În ceea ce priveşte problema cu completurile de cinci - acolo va trebui o ordonanţă de urgenţă

O ordonanţă de urgenţă pentru a rezolva problema completurilor de cinci este "obligatorie", pentru că este inacceptabil ca o sentinţă judecătorească să producă efecte diferite, a afirmat, joi seară, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Mi se pare inacceptabil ca o sentinţă judecătorească să producă efecte diferite, adică pentru unii chiar sentinţa de condamnare îi duce în final la eliberare şi la posibilitatea de a face recursul în anulare şi pe ceilalţi îi lasă în continuare în închisoare. Acest lucru ridică serioase semne de întrebare în legătură cu modul în care funcţionează justiţia şi va zdruncina încrederea oamenilor în justiţie, adică cine poate să explice într-un mod rezonabil cum suntem în această situaţie", a declarat Tăriceanu la Antena 3.

El a adăugat că "ies tot mai multe informaţii la suprafaţă, şi astea nu sunt bârfe, zvonuri, sunt chestiuni certe pe care Curtea Constituţională a decis că aceste completuri au fost ilegal constituite, ceea ce e un lucru grav".

Referitor la Codul penal, preşedintele Senatului a menţionat că se va urma "probabil" aceeaşi procedură ca în cazul Codului de procedură penală.

"Cu Codul penal trebuie să iasă în primul rând decizia Curţii. În mod normal, după observaţiile, sau mai bine spus nu sunt observaţii, sunt deciziile Curţii pe Codul de procedură penală, ele au fost integrate în proiectul de lege, a trecut de Senat şi este la Camera Deputaţilor. O să mergem probabil pe aceaşi procedură şi cu Codul penal. Dar, sigur, în ceea ce priveşte problema cu completele de cinci, acolo va trebui în mod obligatoriu o ordonanţă de urgenţă", a afirmat Tăriceanu. AGERPRES

×