x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: La unele produse prețurile au crescut fără un motiv vizibil

Tăriceanu: La unele produse prețurile au crescut fără un motiv vizibil

30 Mar 2020   •   11:11
Tăriceanu: La unele produse prețurile au crescut fără un motiv vizibil

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține, într-o postare de luni pe Facebook, că prețurile la unele produse au crescut fără un motiv vizibil și propune plafonarea prețurilor sau a adaosurilor comerciale, iar comercianții să fie verificați de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține, luni, într-o postare pe pagina lui de Facebook că a fost la cumpărături, între orele 11.00 și 13.00, și a constatat „lucruri bune și lucruri rele”.

„Dintre cele bune mi-a atras atenția faptul că vânzătorii și personalul care lucrează în interior aveau echipamente de protecție. Apoi am remarcat că cele mai multe produse de bază erau pe rafturi în cantități suficiente. Apoi m-a impresionat că oamenii nu mai umpleau coșuri așa cum o făceau în urmă cu 2-3 săptămâni”, scrie Tăriceanu pe rețeaua de socializare.

De celaltă parte, liderul ALDE spune că la unele produse prețurile au crescut fără un motiv vizibil.

„Am auzit unele explicații: că materia primă s-a scumpit, că transportul, că forța de muncă etc. Sunt liberal și cred că într-o economie liberă legea cererii și ofertei trebuie să determine prețurile. Dar în aceste zile nu mai trăim într-o economie liberă pentru că și ea este prizonieră coronavirusului, deci trebuie luate măsuri”, mai scrie Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta susține că autoritățile au mai multe metode la îndemână pentru a controla prețurile.

„Una ar fi să se fixeze prețul final printr-o decizie administrativă. Cam ce făceau comunișții pe vremuri! Posibilul efect este însă că multe produse vor dispărea și că va apărea iar piața neagră! Nu cred că vrem să ne reîntoarcem acolo. O altă metodă este de a se plafona adaosurile comerciale/marja de profit, în special pe verigile din lanțul de transport și distribuție. Și nu la toate produsele, ci la cele de bază! Așa vom putea lăsa producătorul să-și continue producția, chiar dacă vor fi unele creșteri de prețuri datorate fluctuației prețurilor la materia primă. Până la urmă și aceste creșteri pot fi temperate de guvern prin scăderea, pe termen limitat, a taxelor pe muncă în asemenea fel încât producția să rămână competitivă. Pe lanțul de desfacere se pot fixa adaosuri comerciale/marje de profit care să poată asigura desfășurarea activității, dar să nu permită ridicarea adaosului până la limita la care să devină speculă”, mai scrie liderul ALDE.

Acesta susține că respectarea acestor reguli poate fi verificată de ANAF, Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care „trebuie să învețe că scopul controlului nu este norma de amenzi, ci pentru a le arăta cum se pot conforma legilor fiscale. Firmele pot fi controlate și civilizat nu doar cu măciuca”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu