x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot!

Tăriceanu: Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot!

20 Iul 2020   •   12:00
Tăriceanu: Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot!

Călin Popescu Tăriceanu lansează acuzații grave la adresa unor membri ai Guvernului Orban. Liderul ALDE consideră că miniștrii PNL se pregătesc pentru campania electorală și fac vizite pe banii contribuabililor.

„Mare atenție, dragi români! Să nu vă mirați dacă de acum la nașteri o să asiste Ministrul Sportului sau Ministrul “Grindă” sau la nuntă vă treziți cu Florin Cîțu sau Cătălin Predoiu! Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot! Cum altfel se explică prezența Ministrului Mediului împreună cu dl Tătaru, Ministrul Sănătății, în inspecție la spitalul modular din Lețcani, județul Iași? Oare Ministrul Mediului a rezolvat toate problemele cu tăierile ilegale de pădure și acum se pregătește să-i ia locul dlui Tătaru la Sănătate? Nici una nici alta! Dl Alexe e candidatul PNL la Consiliul Județean Iași și a zis să-și facă niște campanie electorală pe banii noștri!

Tot asta trebuie să fie și explicația pentru care Ministrul Muncii, dna Alexandru, s-a aflat în anturajul Prim-Ministrului și a dlui Arafat la vizitele de la spitalele din București! Doamna în cauză este președintele PNL București și a zis că dacă se preface îngrijorată mai câștigă niște voturi!

Vreți voturi dna Alexandru? Măriți pensiile și alocațiile așa cum prevede legea și o să aveți voturi!”, scrie Tăriceanu pe Facebook

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu