x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu pune nivelul corupţiei în cârca procurorilor

Tăriceanu pune nivelul corupţiei în cârca procurorilor

de Adrian Ilie    |    20 Iun 2018   •   09:50
Tăriceanu pune nivelul corupţiei în cârca procurorilor
Sursa foto: Victor Stroe

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că România fost transformată în cea mai coruptă ţară din Europa de faptul că procurorii au raportat un număr mare de dosare doar pe infracţiunea de abuz în serviciu. „Dosarele instrumentate la DNA pe corupţie, cred că 90% sunt pe abuz în serviciu, care este considerată ca o infracţiune conexă corupţiei. Alţii nici măcar nu sunt acuzaţi direct ei pentru abuz în serviciu, ci participare indirectă la abuz în serviciu. Toate lucrurile acestea au transformat România într-un exemplu pe care eu îl deplâng, adică România a devenit, cu ajutorul DNA, ţara cea mai coruptă din Europa, prin numărul de cazuri de corupţie raportate, că noi raportăm şi ăia îşi imaginează toate grozăviile”, a spus Tăriceanu. Preşedintele Senatului a spus că dosarele de corupţie instrumentate de către DNA au avut, în majoritate, abuzul de serviciu drept cap de acuzare, în condiţiile în care acesta nu este incriminat în majoritatea statelor europene. El a justificat modificările aduse legislaţiei penale prin faptul că aceasta a fost criticată în ultimii ani chiar de către specialiştii în domeniu. „Mai mult decât atât, noi am văzut că aceste coduri au permis abuzurile care s-au petrecut în ultimii ani, ai Justiţiei”, a spus liderul ALDE, adăugând că lupta anticorupţie a fost influenţată de activitatea serviciilor secrete. „Judecătorii primeau informaţii, trebuiau să facă schimb de informaţii cu serviciile secrete, totul era o mascaradă urâtă în care nu ştim câţi oameni au căzut nevinovaţi acestei luptei aşa-zise împotriva corupţiei, care s-a transformat într-o nemiloasă luptă pentru putere politică, economic”, a conchis Tăriceanu. 

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu