x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Referendumul va fi organizat, cel mai probabil, în luna august

Tăriceanu: Referendumul va fi organizat, cel mai probabil, în luna august

05 Iun 2019   •   19:06
Tăriceanu: Referendumul va fi organizat, cel mai probabil, în luna august

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că referendumul pentru revizuirea Constituţiei, care să transpună în fapt rezultatul consultării populare din 26 mai, va fi organizat cel mai probabil în luna august, fără să se suprapună cu "alte scadenţe electorale".

"Dacă la sfârşitul lunii acesteia Parlamentul termină de elaborat propunerile de modificare ale Constituţiei sau poate pentru chestiunile care sunt de rang inferior celui constituţional, modificarea legilor, va trebui evident să facem paşii următori, adică sesizarea CCR şi apoi organizarea de îndată a referendumului, când se poate, conform termenelor prevăzute. Cel mai probabil în luna august. Imediat, adică aşa cum a spus preşedintele. Nu suprapunem referendumul cu alte scadenţe electorale, ca să respectam recomandările Comisiei de la Veneţia. Nu putem să folosim Comisia de la Veneţia numai când ne convine. Comisia de la Veneţia spune că nu trebuie organizate referendumuri care să se suprapună cu celelalte scadenţe electorale", a afirmat miercuri, la Senat, Tăriceanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tariceanu referendum luna august