x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Regele Mihai este un reper; ne exprimăm speranţa ca îngrijirea medicală să-i redea sănătatea

Tăriceanu: Regele Mihai este un reper; ne exprimăm speranţa ca îngrijirea medicală să-i redea sănătatea

02 Mar 2016   •   21:00
Tăriceanu: Regele Mihai este un reper; ne exprimăm speranţa ca îngrijirea medicală să-i redea sănătatea
Sursa foto: Calin Popescu Tariceanu / Foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că regele Mihai este un reper în România pentru curajul pe care l-a avut în apărarea principiilor democratice, adăugând că îşi exprimă speranţa că îngrijirea medicală îi va reda sănătatea.

"Este privit (regele Mihai - n.r), aş spune, mai mult decât un simbol, este un reper în România de astăzi pentru curajul pe care l-a avut în apărarea principiilor democratice, pentru verticalitatea comportamentului, pentru demnitatea cu care s-a comportat în perioade grele ale vieţii sale, supus, aş spune, poate unor umilinţe la care alţi oameni nu ar fi rezistat şi, cu toate acestea, iată că România a ajuns să recunoască calităţile regelui Mihai. Din păcate, suntem în faţa unei situaţii în care nu avem decât să ne exprimăm speranţa că îngrijirea medicală de care va beneficia poate să-i redea sănătatea. Se impune o anumită decenţă din partea societăţii, a tuturor, a mass-media şi nu-mi rămâne decât să spun că nu putem alte comentarii să facem decât să luăm notă de anunţul făcut de Consiliul de Coroană şi de regele Mihai şi, sigur, să aşteptăm un viitor mai bun. Îi urez regelui Mihai restabilirea cât mai rapidă", a afirmat Tăriceanu, la România TV.

El a menţionat că familia regală a avut o contribuţie importantă pentru a facilita aderarea României la NATO, iar regele Mihai a trecut peste umilinţele la care a fost supus şi a considerat că datoria lui de om de stat şi patriot este să ajute ţara.

"De-a lungul celor 27 de ani de la căderea comunismului au fost şi perioade mai dificile, în care conducătorii de atunci ai României postdecembriste au avut o atitudine pe care eu o consider regretabilă faţă de rege, monarhie, Casa Regală. După cum au fost şi momente mai bune în care, prin deciziile care s-au luat, s-au reconsiderat rolul, importanţa familiei regale. Familia regală şi-a adus o contribuţie extrem de importantă pentru a facilita aderarea României la NATO, prin relaţiile cu celelalte case regale din Europa. Au avut un rol activ regele Mihai şi familia regală în acest sens, regele trecând, într-o manieră în care doar un rege poate să ierte, peste toate umilinţele şi nedreptăţile la care a fost supus. Regele nu a fost umilit numai în perioada comunistă, (...) el a fost umilit după 1990 când i s-a refuzat revenirea în ţară şi cu toate acestea regele a considerat că datoria lui de om de stat şi patriot este să ajute România cu tot ceea ce poate. Şi a putut foarte mult şi a făcut-o şi pentru asta trebuie să-i fim recunoscători", a adăugat Tăriceanu.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: regele mihai casa regală tariceanu mesaj