x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tariceanu s-a intors optimist de la Bruxelles

Tariceanu s-a intors optimist de la Bruxelles

24 Mar 2005   •   00:00

"Bilantul vizitei la Bruxelles este unul pozitiv, unul favorabil Romaniei. Am avut intrevederi atat la nivelul Parlamentului European, cat si la nivelul Comisiei Europene si pot sa spun ca am garantia ca Romania va obtine un vot favorabil", a declarat premierul Tariceanu la revenirea din vizita pe care a avut-o la Bruxelles, unde a participat la reuniunea Consiliului European.

SUSTINERE. Potrivit premierului, perceptia oficialilor europeni, reflectata in discutiile de la Bruxelles, privind masurile adoptate de autoritatile de la Bucuresti si ritmul de indeplinire a criteriilor de aderare este una pozitiva, in Parlamentul European inregistrandu-se o "majoritate consistenta" in favoarea Romaniei. Acest lucru l-a determinat pe seful Guvernului sa aprecieze ca afirmatiile critice din ultimele zile ale unor parlamentari europeni nu pot fi considerate "amenintatoare". "Nu trebuie sa ne asteptam ca in Parlamentul European sa gasim o unanimitate de pareri. Exista personalitati care au propria maniera de a interpreta lucrurile, exista o serie de interese care intra in joc in astfel de momente si de aceea este important sa avem un vot cat mai consistent din punct de vedere numeric", a spus Tariceanu.

CLAUZA. In ceea ce priveste "amenintarile" din ultima vreme privind aplicarea clauzei de salvgardare, seful Executivului a inlaturat aceasta ipoteza: "Nu exista nici un risc pentru aplicarea clauzei de salvgardare. Romania e in grafic, respecta angajamentele asumate si nu exista nici un risc ca aceasta clauza sa fie aplicata. Daca ne facem lectiile, nu avem de ce sa ne temem", a precizat Tariceanu.

SUPRAVEGHERE. Totusi, Tariceanu a mai afirmat, conform Mediafax, ca, din ceea ce a observat, in Tratatul de aderare va fi introdusa o formulare care va permite Parlamentului European sa aiba in continuare un rol important in monitorizarea statelor candidate, formulare asemanatoare celei utilizate in momentul aderarii primului grup de 10 tari candidate. "Este reflexul dorintei Parlamentului European de a avea un rol important in procesul de aderare. Formularea mentionata nu trebuie tratata ca o initiativa vizand in special problema Romaniei si a Bulgariei", a spus Tariceanu. (Aniela Nine)

PROPUNERE DE AMANARE
Presedintele Traian Basescu a afirmat ieri la Roma ca exista parlamentari europeni care considera ca Romania ar trebui sa semneze Tratatul de aderare la UE dupa prezentarea Raportului de tara al Comisiei Europene pe 2005, adica in octombrie sau noiembrie, ceea ce in opinia sa este incorect. "Va asigur ca Romania va indeplini toate criteriile pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE in 2007, daca, din motive politice, nu se amana semnarea Tratatului", a adaugat Basescu. El si-a exprimat convingerea ca nu vor exista motivatii politice pentru amanarea semnarii Tratatului.

×
Subiecte în articol: politic