x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Un guvern şi un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijinul politic, nu mai pot funcţiona

Tăriceanu: Un guvern şi un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijinul politic, nu mai pot funcţiona

14 Iun 2017   •   23:52
Tăriceanu: Un guvern şi un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijinul politic, nu mai pot funcţiona

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri seara, că un guvern şi un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijinul politic, nu mai pot funcţiona, precizând că aşteaptă din partea premierului "gestul de onoare necesar".

"Un guvern şi un prim-ministru care nu mai beneficiază de sprijinul politic nu mai poate funcţiona. În mod normal primul-ministru în asemenea condiţii îşi dă demisia (...) Aşteptăm gestul de onoare necesar din partea primului-ministru", a declarat presedintele ALDE, Calin Popescu Tăriceanu.

El a subliniat că există "suportul politic şi mecanismele constituţionale pentru a rezolva această problemă".

"Noi tindem să credem că, cel puţin, într-o perioadă scurtă de gândire, realitatea politică actuală să-l determine pe primul ministru să ia decizia care se impune în astfel de cazuri", a mai spus Tăriceanu.

Acesta a amintit că, în Marea Britanie, prim-ministrul Margaret Thatcher, după 11 ani de guvernare, a demisionat atunci când a pierdut sprijinul propriilor parlamentari.

Tăriceanu a menţionat că există "o discrepanţă majoră între percepţia publică generală şi probabil majoritară" legată, pe de-o parte, de performanţa Guvernului şi a primului-ministru, şi realitate, pe de altă parte.

"Percepţia publică părea să fie una mai degrabă una pozitivă asupra activităţii Guvernului şi a primului ministru, dar această analiză de care vă vorbeam şi care a fost făcută în amănunţime (...) relevă o situaţie care devine mai mult decât preocupantă şi ne dă temerea că în loc să putem să ne îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am luat în decursul acestui ciclu electoral, mai degrabă riscăm să eşuăm", a opinat liderul ALDE.

El a explicat că în politica românească a prevalat încercarea de "a ţine lucrurile în interior", iar timpul să le rezolve.

"În politică timpul nu rezolvă nimic. Problemele nerezolvate vin mai devreme sau mai târziu şi se răsfrâng brutal asupra celor care sunt decidenţii politici. Generezi crize pe care apoi îţi pui problema cum să le rezolvi. Acesta este motivul pentru care am hotărât să punem realitatea pe masă pentru a se înţelege cât mai bine că această decizie a noastră de retragere a sprijinului politic pentru domnul Grindeanu nu este un capriciu al cuiva, nu este o chestiune care ţine de o conjunctură politică, aşa cum am văzut o grămadă de speculaţii făcute în ultima perioadă", a punctat Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia sa, fiecare ministru a făcut cât a considerat "într-o relativă libertate şi independenţă".

"Guvernul astăzi este alcătuit dintr-un număr de miniştri care fiecare lucrează într-o relativă libertate şi independenţă fără să existe o mână care îi conduce. Fiecare a făcut cât a putut, cât a crezut că e nevoie, cât a considerat. Rolul primului ministru care e atunci? ", s-a întrebat retoric Tăriceanu. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu