x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Teodor Meleşcanu, validat în funcţia de preşedinte interimar al Partidului Forţa Naţională

Teodor Meleşcanu, validat în funcţia de preşedinte interimar al Partidului Forţa Naţională

16 Noi 2019   •   15:30
Teodor Meleşcanu, validat în funcţia de preşedinte interimar al Partidului Forţa Naţională

Consiliul Naţional al Partidului Forţa Naţională (PFN) a validat, sâmbătă, numirea în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii a lui Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului.

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a fost aleasă în funcţia de prim-vicepreşedinte al PFN, iar deputatul Ştefan Băişanu - purtător de cuvânt al partidului.

Meleşcanu a declarat, cu această ocazie, că PFN este un partid de centru, cu preocuparea de a contribui cu adevărat la revigorarea României, la crearea unei platforme civice şi politice care să asigure progresul.

„Cu ocazia discuţiilor de astăzi au fost validate toate poziţiile de preşedinţi judeţeni, la nivelul partidului, la nivelul ţării, la nivelul Bucureştiului, şi avem deja o structură care se constituie dintr-un nucleu central dur, cu toţi liderii judeţeni şi mai ales cu foarte mulţi tineri care s-au alăturat partidului. Suntem un partid de centru, nu avem afilieri din niciun fel de parte, preocuparea pentru noi este de a contribui cu adevărat la revigorarea României, la crearea unei platforme civice şi politice care să asigure progresul social, economic, în favoarea românilor”, a precizat Meleşcanu.

Liderul PFN a adăugat că partidul său va participa la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, menţionând că se sprijină pe aproximativ 20% din electorat. Meleșcanu a mai spus că o va susține pe Viorica Dăncilă în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: teodor melescanu