x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Teodorovici anunţă că îl dă în judecată pe Ghinea

Teodorovici anunţă că îl dă în judecată pe Ghinea

28 Oct 2016   •   16:38
Teodorovici anunţă că îl dă în judecată pe Ghinea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, a anunţat vineri că intenţionează să-l dea în judecată "pentru incompetenţă" pe Cristian Ghinea, aflat până recent la conducerea aceluiaşi minister. 

"Sunt miliarde de euro cheltuieli făcute, adică lucrările executate pe acele proiecte de infrastructură mare, pe faza a doua a lor. Facturile nu pot fi depuse pentru că MF-ul nu dă încă OK-ul, iar constructorii stau cu facturile în casă pentru că, dacă le aruncă spre decontare, se încarcă şi cu TVA. Deci, este o măgărie nesimţită, este un abuz clar în serviciu pentru ceea ce se face astăzi. Am dovezi în acest sens", a afirmat Teodorovici, senator PSD, în cadrul dezbaterii "Politica de coeziune a UE - De la reducere la adâncirea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre - Cazul României", organizată de eurodeputatul PSD Victor Boştinaru. 

El spune că despre această situaţie i-a vorbit zilele trecute premierului. 

"Este o situaţie pe care i-am descris-o şi d-lui prim-ministru zilele trecute la o întâlnire. Şi într-adevăr se află într-o situaţie ingrată, şi anume între a face plăţi de un miliard de euro în piaţă (...), şi anume pe deficitul bugetar, adică sare de 2,9 în cazul în care până acum, să spunem, au execuţia "tande pe mande', sau să nu facă şi să aştepte acreditare (n.r. sistemului informatic) şi să facă aceste plăţi anul viitor, adică să omoare acele firme care au făcut lucrările şi aşteaptă să vină de undeva banii. (...) Şi, implicit, statul pierde. Adică pierde agentul economic, dar pierde şi statul. Ăsta este un exemplu clar de abuz în serviciu. Eu am de gând că fac în zilele următoare, în mod oficial, scris exact acest mecanism, pentru că este o primă piesă la dosarul penal care se va instrumenta. Îmi pare rău pentru dânşii, dar cred că dl Ghinea va fi primul ministru care va avea definit un astfel de dosar pe incompetenţă", a afirmat Teodorovici. 

Dacă ar fi în guvern, el a arătat că ar merge, între altele, pe externalizarea masivă a serviciilor din ministere, "pentru că sunt mii de funcţionari care nu fac nimic". 

"Aş menţine strict doar funcţia de la Finanţe de Autoritate de Certificare şi Plată, care trebuie să confirme Comisiei Europene că sunt făcute cheltuielile conform tuturor cerinţelor. Autoritate de audit, una sau mai multe, cum spune regulamentul. (...) În rest, totul se externalizează. La ministere, ele fac doar politica, nimic altceva, ministerele nu au cum să pună mâna pe bani, nici Mediul, nici Transporturile, nici Munca, nici nimeni. Fac politica şi punct. În trecut, noi am avut o experienţă foarte bună pe PHARE cu o bancă din România. (...) Cine va face chestia asta, va câştiga enorm. Aşa, astăzi nu răspunde absolut nimeni. Avem mii de funcţionari care nu fac absolut nimic. Deci, asta este cheia ca sistem", a menţionat senatorul PSD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen teodorovici Cristian Ghinea