x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Teodorovici: Voi merge mâine la întâlnirea de la Cotroceni, împreună cu ministrul Justiţiei

Teodorovici: Voi merge mâine la întâlnirea de la Cotroceni, împreună cu ministrul Justiţiei

05 Sep 2018   •   16:11
Teodorovici: Voi merge mâine la întâlnirea de la Cotroceni, împreună cu ministrul Justiţiei

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, la Guvern, că a fost desemnat împreună cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să participe joi la şedinţa convocată de preşedintele Klaus Iohannis.


"Ţinând cont de invitaţia domnului preşedinte, adresată primului-ministru, de a merge mâine la o şedinţă la Palatul Cotroceni, la ora 11:30, cu toate că se cunoştea programul de vizite externe ale doamnei prim-ministru, totuşi invitaţia a fost lansată, iar în această situaţie doamna prim-ministru a decis ca la această reuniune să merg personal, alături de ministrul Tudorel Toader, astfel încât delegaţia de mâine de la Cotroceni va avea doi membri ai cabinetului, ministrul de Finanţe şi ministrul Justiţiei", a spus Teodorovici.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici