x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Terapie-șoc în PSD: Conducerea filialei Caracal a partidului, decapitată

Terapie-șoc în PSD: Conducerea filialei Caracal a partidului, decapitată

19 Oct 2019   •   14:50
Terapie-șoc în PSD: Conducerea filialei Caracal a partidului, decapitată

Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a hotărât, sâmbătă, dizolvarea conducerii Organizaţiei Locale Caracal şi desemnarea lui Ion Marian Doldurea în calitate de preşedinte interimar.

„Aceste decizii au fost adoptate, întrucât, în cadrul organizaţiei respective, a fost încălcat frecvent şi grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfăşoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa şi comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretăm cele întâmplate în cadrul organizaţiei, dar considerăm că decenţa şi dialogul au fost şi rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt”, precizează un comunicat al PSD Olt transmis AGERPRES.

Liderii organizaţiei judeţene fac apel la „stabilitate şi loialitate”.

„Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate şi loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noştri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul şi experienţa politică a conducerii judeţene şi centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale şi de organizare internă”, mai precizează sursa citată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă PSD