x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: E revoltător faptul că s-a ajuns în acest punct în care Armata a devenit instrument de bătălie politică

Tomac: E revoltător faptul că s-a ajuns în acest punct în care Armata a devenit instrument de bătălie politică

31 Ian 2019   •   14:37
Tomac: E revoltător faptul că s-a ajuns în acest punct în care Armata a devenit instrument de bătălie politică

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că este revoltător faptul că s-a ajuns în punctul în care Armata a devenit instrument de bătălie politică.

"Este revoltător faptul că s-a ajuns în acest punct în care Armata a devenit instrument de bătălie politică. Armata Română întotdeauna s-a ţinut departe de jocul politic, iar acum, prin ceea ce se întâmplă, punem într-o lumină extrem de nefavorabilă această instituţie în care românii au încredere. Concluzia este una singură: PSD pe tot ce pune mâna distruge şi denigrează. Faptul că s-a ajuns în acest punct doar din raţiuni politice este profund nedrept. România are nevoie de credibilitate pe flancul estic al NATO şi cu atât mai mult în această zi în care oficiali de rang înalt din cadrul NATO şi miniştri ai Apărării sunt în ţara noastră să se întâmple acest lucru pune România într-o lumină extrem de neplăcută şi nu merităm aşa ceva din partea unor politicieni iresponsabili", a declarat Tomac, joi, pentru AGERPRES.

Curtea de Apel Bucureşti a admis joi o cerere depusă de Ministerul Apărării Naţionale prin care se solicită suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

"Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia CAB. 

×
Subiecte în articol: Eugen Tomac