x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: Intervenţia în forţă a Jandarmeriei, revoltătoare; provocatorii de la miting să răspundă în faţa legii

Tomac: Intervenţia în forţă a Jandarmeriei, revoltătoare; provocatorii de la miting să răspundă în faţa legii

11 Aug 2018   •   16:10
Tomac: Intervenţia în forţă a Jandarmeriei, revoltătoare; provocatorii de la miting să răspundă în faţa legii

PMP consideră "revoltătoare" şi "nejustificată" intervenţia Jandarmeriei care a utilizat măsuri "disproporţionate, fără precedent", la protestul de vineri din Piaţa Victoriei, potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă, AGERPRES, de conducerea partidului. 

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că "provocatorii" au avut scopul de a compromite, prin agitaţie şi violenţă, protestul faţă de Guvern şi trebuie să răspundă în faţa legii. 

"Suntem alături de toţi românii care au avut de suferit în urma violenţelor produse în Piaţa Victoriei. Un miting anunţat de diaspora, la care s-au alăturat, din solidaritate, zeci de mii de români, nu trebuie să devină un motiv de divizare a societăţii, ci un mesaj ferm împotriva actualei guvernări; o guvernare care vrea să confişte toată puterea în stat, transformând instituţiile în anexe ale PSD, care, la nevoie, pot utiliza forţa pentru a intimida cetăţenii", a declarat Tomac, citat în comunicatul de presă. AGERPRE

×