x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: PMP va depune mii de amendamente la proiectul de buget pe 2019

Tomac: PMP va depune mii de amendamente la proiectul de buget pe 2019

01 Feb 2019   •   17:10
Tomac: PMP va depune mii de amendamente la proiectul de buget pe 2019

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, că parlamentarii partidului vor depune mii de amendamente la proiectul de buget pe 2019.

"PMP va avea cele mai multe amendamente la acest buget. Bugetul trebuia să fie în Parlament din luna octombrie, faptul că vor să meargă pe repede înainte, să-i mintă pe români, ne obligă să-i tratăm cu aceeaşi măsură şi vom veni şi noi şi vom depune mii de amendamente la acest buget. Deja lucrăm la acest lucru", a afirmat Tomac, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

Întrebat dacă PMP susţine poziţia PNL de a ataca bugetul la CCR, Tomac a răspuns: "Da, luăm în calcul".

Proiectul bugetului de stat pentru anul acesta a fost publicat, joi seara, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern, apoi să intre în dezbatere în Parlament. AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen tomac