x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac: Românii din Diaspora să ştie că, în afară de PMP, nimeni nu vrea să dea jos Guvernul

Tomac: Românii din Diaspora să ştie că, în afară de PMP, nimeni nu vrea să dea jos Guvernul

12 Sep 2018   •   15:08
Tomac: Românii din Diaspora să ştie că, în afară de PMP, nimeni nu vrea să dea jos Guvernul

PMP este singurul partid din Opoziţie care vrea să dea jos Guvernul, a declarat miercuri preşedintele partidului, Eugen Tomac. 

"Opoziţia parlamentară are acest instrument al moţiunii de cenzură, iar noi credem că acum era cel mai prielnic moment pentru a depune o moţiune de cenzură. Ăsta este şi motivul pentru care am redactat acest text, pe care l-am trimis oficial către colegii de la PNL, USR şi parlamentarilor neafiliaţi. Am avut discuţii şi cu colegii din USR şi cu cei din PNL. Românii din Diaspora însă trebuie să ştie o realitate - că în afară de partidul nostru nimeni nu vrea să dea jos actualul Guvern. Nu este un atac, este o constatare dezamăgitoare la adresa colegilor din Opoziţie, care cred că glonţul moţiunii de cenzură trebuie tras mai târziu. Nimic mai fals, pentru că nu poţi schimba un Guvern cu o lună sau câteva săptămâni înainte de începerea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene", a spus Tomac, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că moţiunea de cenzură ar viza două teme: pesta porcină şi violenţele de la protestele din 10 august. 

"Vedem că actualul Guvern nu a fost în stare să gestioneze această criză a pestei porcine şi vor fi sacrificaţi peste un milion de porci, pune amprentă pe acest Guvern această criză. Al doilea subiect ţine de Mineriada din 10 august. Am văzut cât tupeu are actualul Guvern şi ieri la moţiunea simplă şi îmi dau seama că cetăţenii (...) au din ce în ce mai puţină răbdare. Pe 10 august, sute de mii de români au cerut ca Guvernul Dăncilă să plece acasă", a menţionat Tomac. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: eugen tomac