x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Toni Greblă: “Sistemul nu poate face de două ori aceeaşi greşeală”

Toni Greblă: “Sistemul nu poate face de două ori aceeaşi greşeală”

de Ion Alexandru    |    25 Sep 2018   •   10:59
Toni Greblă: “Sistemul nu poate face de două ori aceeaşi greşeală”

Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, a fost numit, ieri, în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial al României. Informaţia cu privire la preluarea acestei funcţii a fost anunţată, duminică seara, de liderul PSD, Liviu Dragnea. Toni Greblă a confirmat, pentru “Jurnalul,”că propunerea i-a fost făcută de către premierul Viorica Dăncilă şi că urmează ca, săptămâna viitoare, să-i prezinte acesteia o listă cu noile direcţii de acţiune ale SGG.

Oficial, de ieri, judecătorul Toni Greblă este noul secretar general al Guvernului României, funcţie pe care a acceptat-o, la invitaţia premierului Viorica Dăncilă. Fostul judecător al Curţii Constituţionale a confirmat, pentru ziarul nostru, că, în cursul săptămânii trecute, a avut o întâlnire cu primul-ministru. “Am evaluat împreună care sunt atribuţiile funcţiei de secretar general şi măsura în care pot exercita această demnitate. Am acceptat”, ne-a declarat Toni Greblă.

Întrebat care sunt primele măsuri pe care intenţionează să le ia, în noua sa calitate de secretar general al Guvernului, Greblă a spus: “Am o listă de priorităţi pe care urmează să i-o prezint premierului, în cursul săptămânii viitoare. Este vorba despre o evaluare pe care o voi face asupra situaţiei existente la nivelul SGG şi trebuie stabilit ce anume trebuie continuat şi ce anume nu mai trebuie continuat din acest punct de vedere”.

“Nu mă tem de reacţii”

Fostul judecător CCR a precizat că nu se teme de o eventuală reacţie a sistemului faţă de această numire în guvern, având în vedere faptul că sistemul l-a extras, în 2015, prin fabricarea unui dosar penal, de la Curtea Constituţională. “Nu îmi este teamă de reacţia sistemului, pentru că, pe de o parte, am pregătirea necesară, iar din activitatea pe care am desfăşurat-o până în prezent nu există elemente care să mă facă să mă tem de o asemenea reacţie. (…) Consider că episodul (reţinerea, cercetarea şi trimiterea în judecată de către DNA, în dosarul “Struţilor şi caprelor” – n.red.) a fost o greşeală din partea sistemului. Însă, din experienţa mea, mai ştiu că sistemul nu-şi poate permite să facă de două ori aceeaşi greşeală. Eventual, sistemul poate face alt gen de greşeli, însă niciodată nu va repeta aceeaşi greşeală”, a conchis noul secretar general al Guvernului, Toni Greblă.

Numirea, votată în CEX al PSD

Funcţia de secretar general al Guvernului a devenit vacantă, în vara anului 2017, după plecarea lui Mihai Busuioc. Postul a fost ocupat interimar de către secretarul general adjunct, Andreea Ioana Lambru, din partea ALDE.

Decizia de numire a lui Toni Greblă la SGG a fost aprobată în şedinţa CEX a PSD, de la sfârşitul săptămânii trecute, şi anunţată, public, duminică seara, de către Liviu Dragnea.

Salariul la Guvern, de trei ori mai mic decât la CCR

Toni Greblă a demisionat, la începutul anului 2015, din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional organizat şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Este vorba despre celebrul dosar al “Struţilor şi caprelor”, pentru care DNA a dispus reţinerea magistratului pentru 24 de ore şi a efectuat interceptări şi filaje în spaţiul intim al acestuia.

În 22 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis achitarea lui Toni Greblă la toate capetele de acuzare. Atât judecătorul, cât şi alte surse spun că acest dosar a fost fabricat pe numele lui Greblă, ca reacţie a SRI în urma refuzului CCR de a aviza din punct de vedere constituţional celebrele legi “Big Brother”.

Din punct de vedere salarial, Toni Greblă va câştiga, ca secretar general al Guvernului, mult mai puţin decât ar fi făcut-o în calitate de judecător constituţional. În 2014, acesta a realizat venituri salariale de la CCR în cuantum de 151.800 de lei pe an. Anul trecut, fosta şefă a ÎCCJ, Livia Stanciu, a câştigat ca judecător CCR un salariu anual de 304.137 de lei. Asta în timp ce, în aceeaşi perioadă, secretarul general adjunct al Guvernului, Andreea Lambru, a avut un salariu de 74.885 de lei.

“Am o listă de priorităţi pe care urmează să i-o prezint premierului, în cursul săptămânii viitoare” – Toni Greblă, noul şef al SGG

×
Subiecte în articol: toni grebla