x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Trăim în ţara primarilor penali

Trăim în ţara primarilor penali

de Marius Gîrlașiu    |    01 Apr 2016   •   18:35
Trăim în ţara primarilor penali
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Odată cu problemele Liei Olguţa Vasilescu, Craiova a intrat pe harta marilor oraşe ale ţării în care primarii au fost răpuşi de problemele penale. Bucureştiul conduce de departe, cu cinci primari din şapte săltaţi de procurori, însă peisajul este acelaşi în toată ţara. Primarii aleşi acum patru ani fie şi-au pierdut mandatele, fie sunt cercetaţi penal de în dosarele DNA. De la Iaşi la Bucureşti şi de la Constanţa la Braşov, aproape niciunul dintre marile oraşe ale României nu a scăpat neatins de corupţia din administraţiile locale.

 

Patru infracţiuni de luare de mită, folosirea autorităţii în scopul obţinerii de bani sau foloase necuvenite şi spălare de bani. Sunt capetele de acuzare ale procurorilor la adresa primăriţei din Craiova. Potrivit DNA, “CraiOlguţa” şi-ar fi folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri în campania din 2012 pentru alegerile locale. Ironia sorţii face ca mesajul de campanie folosit la acea vreme să fie “Justice for Craiova” - Dreptate pentru Craiova. DNA susţine că Olguţa i-ar fi cerut unui om de afaceri să achite toate cheltuielile pentru concertul susţinut în timpul campaniei sale de celebrul Goran Bregovici. Mai mult, în 2014 edilul a cerut mai multe sponsorizări patronilor unor firme care aveau contracte cu primăria pentru a reabilita faţadele unor clădiri din oraş înainte de Festivalul Shakespeare.

 

O ţară ca Bănia

Primarii corupţi au acaparat întreg cuprinsul ţării. Lider este Capitala, unde au rămas deocamdată doar doi primari fără dosare, Robert Negoiţă la Sectorul 3 şi Rareş Mănescu în Sectorul 6. În rest, toţi primarii aleşi în 2012 şi-au pierdut mandatele, în frunte cu primarul general Sorin Oprescu, cercetat pentru luare de mită. Cel mai recent, primarul etern al Sectorului 2, Neculai Onţanu, arestat după ce ar fi primit mită un teren de 4,2 milioane de euro. Tot pentru luare de mită şi celebrul parandărăt de 10% şi-au pierdut funcţia şi Andrei Chiliman la Sectorul 1 şi Marian Vanghelie la Sectorul 5. Asta în timp ce primarul Piedone a pierdut Sectorul 4 pentru abuz în serviciu în cazul Colectiv. La nici 60 de kilometri mai sus, întâlnim aceeaşi poveste. Iulian Bădescu, primarul ales acum patru ani la Ploieşti şi-a pierdut mandatul în 2015 după ce a fost arestat preventiv într-un dosar care vizează finanţarea echipei Petrolul din banii bugetului local. Tot DNA a rezolvat şi “competiţia” din acest an, după ce i-a deschis dosar senatorului PNL Andrei Volosevici, candidatul liberal la primăria Ploieştiului. Fost primar PDL al oraşului înaintea lui Bădescu, Volosevici este cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în legătură cu finanţarea echipei de fotbal din oraş. Mai departe pe DN1, primarul Braşovului, George Scripcaru, a fost trimis în judecată de procurorii DNA nu mai departe de luna februarie pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Fotbalul i-a adus probleme şi primarului din Târgu-Mureş, Dorin Florea, trimis şi el în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul privind finanţarea echipei de fotbal din oraş, ASA Tg. Mureş. Anul trecut a demisionat din funcţie şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, la acea vreme fiind arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi luat nouă milioane de euro mită de la firme pe care le-ar fi sprijinit să obţină autorizaţii.

 

Şi-n Moldova e la fel

Primarul suspendat al Iaşilor, Gheorghe Nichita, este trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de instigare şi complicitate la abuz în serviciu pentru spionarea amantei cu ajutorul Poliţiei locale. La Bacău, acelaşi scenariu. Primarul suspendat Romeo Stavarache şi-a reluat funcţia anul trecut, după ce a fost arestat preventiv timp de şapte luni într-un caz de corupţie pe motiv că ar fi pretins bani de la patru oameni de afaceri băcăuani. La începutul lunii, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare şi primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, în dosarul finanţării clubului de fotbal Gloria cu fonduri nerambursabile de la bugetul local. Toamna trecută şi-a reluat funcţia şi primarul Piteştiului Tudor Pendiuc. Pesedistul a fost trimis în judecată după ce a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

 

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL

“La Primăria Generală, moştenirea este absolut înspăimântătoare. Acolo trebuie pusă o bombă”

 

×