x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine sunt cei trei candidaţi propuşi pentru sefia Senatului: Noul preşedinte va fi ales marţi

Cine sunt cei trei candidaţi propuşi pentru sefia Senatului: Noul preşedinte va fi ales marţi

10 Sep 2019   •   14:06
Cine sunt cei trei candidaţi propuşi pentru sefia Senatului: Noul preşedinte va fi ales marţi

Teodor Meleşcanu - susţinut de PSD, Alina Gorghiu - propusă de PNL şi Ion Popa de la ALDE sunt cei trei candidaţi care vor cere marţi, în plen, votul senatorilor pentru a fi aleşi ca preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.

Grupul PSD, care numără 68 de membri, îl susţine pe senatorul ALDE Teodor Meleşcanu.

Alina Gorghiu, propusă de grupul liberalilor, este susţinută de senatorii PNL (25), de cei de la USR (13) şi UDMR (9).

La rândul său, Ion Popa, propus pentru această funcţie de ALDE, ar urma să fie susţinut de cei 11 senatori ai grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, cărora li s-au adăugat 3 senatori ai PRO România.

Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele forului este ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat pe 2 septembrie ca urmare a retragerii ALDE de la guvernare.

AGERPRES

×