x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Troc pe buget

Troc pe buget

de Dana Piciu    |    19 Dec 2007   •   00:00
Troc pe buget
Sursa foto: Dragos Stoica/

In schimbul voturilor favorabile la bugetul pe 2008, PSD a obţinut de la Guvern suplimentǎri de sute de milioane de lei pentru judeţele in care are preşedinţi de consilii judeţene. Cei mai rǎsplǎtiţi sunt şefii CJ din Teleorman şi Olt, Liviu Dragnea şi Jenel Copilǎu.



In schimbul voturilor favorabile la bugetul pe 2008, PSD a obţinut de la Guvern suplimentǎri de sute de milioane de lei pentru judeţele in care are preşedinţi de consilii judeţene. Cei mai rǎsplǎtiţi sunt şefii CJ din Teleorman şi Olt, Liviu Dragnea şi Jenel Copilǎu.


Pesediştii au negociat la sănge proiectul de buget pe 2008, astfel incăt, de teamǎ sǎ nu le treacǎ proiectul, liberalii le-au fǎcut cadou fonduri substanţiale in judeţele administrate de reprezentanţi ai PSD. Din cele 30 de judeţe pentru care, in comisiile parlamentare de specialitate, s-a decis suplimentarea sumelor alocate pe anul viitor, 19 au preşedinţi de consilii judeţene social-democraţi. Astfel, potrivit propunerilor fǎcute la nivelul comisiilor, Argeş ar urma sǎ primeascǎ in plus, pe lăngǎ fondurile stabilite iniţial de Guvern, 27 de milioane de lei, Bacǎu - 20 de milioane de lei, Bistriţa-Nǎsǎud - 15 milioane de lei, Botoşani - 20 de milioane de lei, Brǎila - 20 de milioane de lei, Constanţa - 16 milioane de lei, Dămboviţa - 27 de milioane de lei, Dolj - 20 de milioane de lei, Giurgiu - 15 milioane de lei, Gorj - 17 milioane de lei, Ialomiţa - 16 milioane de lei, Iaşi - 20 milioane de lei, Ilfov - 12 milioane de lei, Mehedinţi - 15 milioane de lei, Olt - 30 de milioane de lei, Sǎlaj - 15 milioane de lei, Suceava - 26 milioane de lei, Teleorman - 29 de milioane de lei şi Vrancea - 27 de milioane de lei. Prin aceste suplimentǎri, conducerea PSD izbuteşte sǎ ii rǎsplǎteascǎ pe mulţi dintre preşedinţii de CJ, precum şi filialele pe care le conduc sau din care fac parte pentru scorul obţinut la europarlamentare, judeţe precum Teleorman, Vaslui, Olt, Dămboviţa sau Argeş numǎrăndu-se printre fruntaşele de la scrutinul din 25 noiembrie.


CALCUL. Senatorul PD, Radu Berceanu, a fǎcut ieri un calcul al efortului bugetar fǎcut de Guvernul Tǎriceanu in favoarea PSD, arǎtănd cǎ acesta ajunge la 2,4 miliarde de lei, adicǎ 700 de milioane de euro. Berceanu a acuzat faptul cǎ s-a produs „un troc pe bani intre PNL şi PSD", in schimbul susţinerii legii bugetului de stat in Parlament , PRM şi PC primind, la răndul lor, bani pentru căte un judeţ. Democratul a realizat chiar un clasament al „celor mai norocoşi/abili preşedinţi de consilii judeţene", in top aflăndu-se Olt, cu o majorare de 55,4% faţǎ de alocarea iniţialǎ, Teleorman cu 52,3% in plus, Vaslui (PRM) cu 40,9% in plus, Argeş - 60% in plus şi Dămboviţ a (PSD) - 51,8% in plus.


VOT. Toate aceste suplimentǎ ri ar urma sǎ fie dezbǎute şi votate astǎzi in plenul reunit al celor douǎ Camere. Senatorii şi deputaţii au inceput ieri dezbaterile la bugetul de stat pe 2008, reuşind, in aproape cinci ore, sǎ voteze proiectul pe articole şi o parte din anexe, intre care cele care privesc bugetele pe anul viitor ale unor ministere şi ale unor instituţii, precum Preşedinţia sau Camera Deputaţilor.
Deşi era programatǎ sǎ dureze pănǎ asearǎ la ora 22:00, şedinţa a fost suspendatǎ in jur de 20:00 din cauza lipsei de cvorum, dupǎ ce mai fusese o datǎ interuptǎ din aceleaşi considerente. Parlamentarii şi-au fǎcut program pănǎ vineri searǎpentru a termina bugetul.

×
Subiecte în articol: politic milioane