x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudor Chiuariu și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului - surse

Tudor Chiuariu și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului - surse

de Agerpres    |    28 Ian 2014   •   16:50
Tudor Chiuariu și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului - surse
Sursa foto: Tudor Chiuariu și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului - surse

Liberalul Tudor Chiuariu și-a înaintat demisia începând cu 1 februarie din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului, au declarat surse politice.

Potrivit surselor citate, Biroul Permanent al Senatului ar urma să ia act de demisia acestuia în prima ședință de după vacanța parlamentară.

Demisia este semnată din 26 ianuarie și a fost depusă luni la Senat. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat definitiv vineri pe fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu în dosarul Poșta Română la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de 6 ani sub supraveghere.

×
Subiecte în articol: tudor chiuariu demisia