x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudor Chiuariu propune mărirea la 12 a numărului de judecători de la Curtea Constituţională

Tudor Chiuariu propune mărirea la 12 a numărului de judecători de la Curtea Constituţională

22 Mai 2013   •   18:25
Tudor Chiuariu propune mărirea la 12 a numărului de judecători de la Curtea Constituţională
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Vicepreşedintele liberal, Tudor Chiuariu a declarat după întâlnirea cu grupurile parlamentare PNL, că este susţinută ideea creşterii numărului judecătorilor Curţii Constituţionale, de la 9 la 12, dar şi instituirea condiţiei ca aceştia să aibă doctorat în Drept.

Chiuariu spune că cei trei noi judecători ai CC ar urma să fie desemnaţi de ÎCCJ, în timp ce ceilalţi nouă judecători vor fi numiţi pe aceeaşi procedură ca şi până acum.

"Vrem să introducem noi criterii de profesionalism privind persoanele care vor fi numite. Aşadar, toate persoanele care vor fi numite în funcţia de judecător al CC trebuie să deţină titlul de doctor în Drept, doctor în ştiinţe juridice", a declarat Chiuariu, conform Mediafax.

Fostul ministru al Justiţiei a anunţat că şi ideea mutării sediului Curţii Constituţionale din Capitală a fost acceptată de parlamentarii PNL.

Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat în urmă cu două săptămâni că propunerea lui Chiuariu, privind mutarea sediului CC este una personală, nefiind asumată şi de PNL.

Mai mult, premierul Ponta s-a arătat surprins de propunerile senatorului PNL, declarând că, personal, nu are atâta fantezie.

×