x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: Dacă OUG privind revizuirea pedepselor se concretizează, devine obligatorie evaluarea unei plângeri penale

Turcan: Dacă OUG privind revizuirea pedepselor se concretizează, devine obligatorie evaluarea unei plângeri penale

02 Aug 2018   •   14:01
Turcan: Dacă OUG privind revizuirea pedepselor se concretizează, devine obligatorie evaluarea unei plângeri penale

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan critică anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind o ordonanţă de urgenţă care să dea posibilitatea celor care au fost condamnaţi "pe nedrept", în baza protocoalelor secrete sau a unor interceptări nelegale, să solicite unui judecător revizuirea sentinţei, Turcan arătând că în cazul în care această ordonanţă se concretizează, devine o obligaţie evaluarea unei plângeri penale. 

"Ministrul Justiţiei s-a transformat în avocatul mafiei! Ministrul Justiţiei, în România Europeană, favorizează infractorii şi oferă un motiv de plângere penală. Dacă se concretizează această OUG pentru rejudecarea cazurilor unor infractori dovediţi, devine o obligaţie evaluarea unei plângeri penale", a scris Turcan, joi, pe Facebook. 

Ea susţine că anunţul cu privire la o astfel de ordonanţă nu face decât să incite şi că reprezintă fondul ideal pentru proteste masive pe 10 august. 

"Tudorel Toader oferă o nouă dovadă de sfidare cruntă faţă de ceea ce aşteaptă românii", adaugă Raluca Turcan. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri seară, la un post de televiziune, că va propune în Guvern adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să dea posibilitatea celor ce au fost condamnaţi "pe nedrept", în baza protocoalelor secrete sau a unor interceptări nelegale, să solicite unui judecător revizuirea sentinţei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan