x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan despre majorarea salariilor primarilor: Era absolut firesc ca PNL să sprijine o astfel de măsură

Turcan despre majorarea salariilor primarilor: Era absolut firesc ca PNL să sprijine o astfel de măsură

25 Apr 2017   •   14:37
Turcan despre majorarea salariilor primarilor: Era absolut firesc ca PNL să sprijine o astfel de măsură

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că este firesc ca liberalii să susţină o salarizare decentă a primarilor. 
"Era absolut firesc în România ca un partid care militează pentru administraţie eficientă, un partid care este un exemplu de administraţie publică eficientă să militeze şi să sprijine o salarizare decentă a primarilor care în urma unei degringolade în privinţa majorărilor salariale din sistemul public au ajuns să fie mai prost plătiţi decât proprii angajaţi", a afirmat Turcan, după ce Camera Deputaţilor a adoptat majorarea cu 30% a salariilor primarilor. 
Ea a arătat că în nicio ţară civilizată un manager de instituţie căruia i se pretinde eficienţă, performanţă şi integritate nu poate fi salarizat mai puţin decât proprii angajaţi. 
"Dacă de la cap se împute managementul politic şi decizia este proastă, toată comunitatea are de suferit. Prima măsură a PSD ar fi trebuit să fie aceasta. PNL a spus răspicat, încă din perioada de campanie, şi ni s-a părut absolut firesc ca, odată ajunşi în Parlament, să milităm pentru aceasta măsură", a susţinut Turcan. 
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi OUG 9/2017, cu două amendamente prin care se măresc soldele şi salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: turcan pnl salarii majorare