x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan, despre solicitarea USR adresată preşedintelui: Oamenii politici trebuie să cunoască atribuţiile fiecărei instituţii

Turcan, despre solicitarea USR adresată preşedintelui: Oamenii politici trebuie să cunoască atribuţiile fiecărei instituţii

20 Feb 2019   •   16:43
Turcan, despre solicitarea USR adresată preşedintelui: Oamenii politici trebuie să cunoască atribuţiile fiecărei instituţii

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a criticat miercuri USR pentru solicitarea adresată preşedintelui de a sesiza CCR în cazul ordonanţei de urgenţă privind modificarea legilor Justiţiei, ea precizând că oamenii politici ar trebui să cunoască atribuţiile fiecărei instituţii.

"Desfid această modalitate de a cere public diferite lucruri preşedintelui României. Eu cred că oamenii politici trebuie să cunoască atribuţiile fiecărei instituţii şi să nu pună presiuni inutile pe anumite instituţii dacă nu au atribuţii în acest sens. Aşadar, ca partide parlamentare, mai bine ar trebui să pună degetul pe Avocatul Poporului, ar trebui să susţină procedura de revocare a Avocatului Poporului în Parlamentul României, să lupte cu aceeaşi determinare aşa cum am văzut că luptă foarte mulţi români în stradă şi în spaţiul public şi acolo să intervenim, pentru că în baza Constituţiei singura instituţie care poate să oprească o ordonanţă de urgenţă pentru a fi verificată pe constituţionalitate este Avocatul Poporului", a precizat Turcan, întrebată în legătură cu apelul USR la preşedinte pentru atacarea la CCR a acestei ordonanţe.

Întrebată dacă PNL va avea o întâlnire cu şeful statului pe această temă, Turcan a spus că doar Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională.

"PNL a afirmat clar că singura instituţie care poate în momentul de faţă să oprească această ordonanţă criminală este Avocatul Poporului, pentru că doar Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională şi aceasta să se pronunţe pe aspectele clare de neconstituţionalitate din această ordonanţă. În rest sunt doar invenţii sau, mă rog, subiecte lansate de dragul dezbaterilor publice, pentru că avem aici 2 decizii ale Curţii Constituţionale care spun foarte clar, plecând de la sesizarea de conflict instituţional făcută la momentul Ordonanţei 13 şi decizia CCR este limpede că nu poate fi calificată ca un act de arogarea unor puteri, unor atribuţii sau competenţe emiterea de ordonanţe de urgenţă din partea Guvernului şi, de asemenea, aceeaşi decizie spune foarte clar că Guvernul are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Aşadar, cine dă sfaturi în spaţiul public ar trebui să se uite pe aceste două motivaţii din decizia Curţii Constituţionale", a explicat Turcan.

Uniunea Salvaţi România i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, după noua modificare prin OUG a legilor Justiţiei.

"OUG-ul lui Tudorel este un dezastru pentru Justiţia din România, mai ales că nu se justifică nicio urgenţă, alta decât cea a infractorilor Dragnea şi Tăriceanu. De aceea, în faţa acestui atac furibund la adresa Justiţiei din România, îi solicităm în mod ferm preşedintelui Klaus Iohannis să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, pentru că Tudorel Toader a încălcat prerogativele Parlamentului. OUG-ul adoptat decide dincolo de ceea ce a fost adoptat de către Parlament anul trecut. Se încalcă Constituţia", a declarat deputatul USR Stelian Ion. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan