x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: Somez PSD să voteze în plenul Senatului în favoarea adoptării OUG privind anticipatele

Turcan: Somez PSD să voteze în plenul Senatului în favoarea adoptării OUG privind anticipatele

18 Feb 2020   •   13:19
Turcan: Somez PSD să voteze în plenul Senatului în favoarea adoptării OUG privind anticipatele

Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, critică votul din Comisia juridică a Senatului privind OUG pentru organizarea alegerilor anticipate şi solicită PSD să voteze în plen în favoarea adoptării acestui act normativ.

"În mod complet iresponsabil şi într-o bătaie de joc totală la adresa diasporei, majoritatea PSD din Comisia Juridică a Senatului a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate! (...) Pesediştii pur şi simplu nu renunţă la obsesia de a pedepsi diaspora pentru înfrângerile usturătoare suferite în alegerile din ultimii ani şi au găsit o nouă modalitate prin care să se răzbune. Somez PSD să renunţe la aceste practici şi să-şi schimbe votul în plenul Senatului! Dacă mai au măcar un dram de responsabilitate şi înţeleg să nu arunce totul în aer, în speranţa că aşa pun beţe-n roate Partidului Naţional Liberal, atunci să voteze în Senat în favoarea adoptării OUG privind alegerile anticipate! Altfel, votul PSD din Comisia Juridica de azi reprezintă un alt motiv pentru a susţine, fără urmă de îndoială, că avem nevoie rapid de un nou Parlament, legitim şi reprezentativ", a scris Turcan, marţi, pe Facebook.

Ea susţine că acest act normativ conţine două prevederi "foarte utile" şi "importante" pentru românii din străinătate, respectiv extinderea intervalului de vot la trei zile şi dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora.

Comisia juridică a Senatului a acordat, marţi, un raport de admitere pentru respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen.

Comisia a adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" în "proiect pentru respingerea OUG".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan alegeri anticipate