x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică TV Kombat: Razboiul Basescu-Tariceanu s-a mutat pe calea undelor

TV Kombat: Razboiul Basescu-Tariceanu s-a mutat pe calea undelor

de Oana Stancu Zamfir    |    Dana Piciu    |    30 Iun 2006   •   00:00
TV Kombat: Razboiul Basescu-Tariceanu s-a mutat pe calea undelor

Ecranele televiziunilor TVR1, Antena 3 si Antena 1 au gazduit aseara, in di-rect, la ora de varf si aproape simultan, un epi-sod dur al razboiului din-tre presedintele Traian Basescu si premierul Tariceanu. Tema: propunerea PNL privind retragerea trupelor romanesti din Irak. Basescu nu l-a menajat deloc pe premier, reprosandu-i ca nu-si face treaba, minte, a atentat grosolan la siguranta na-tionala, ca are aplecari spre anumite grupuri de inte-rese din PNL. Pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, anuntul lui Tariceanu a fost preluat ca retragere a trupelor deja. Statele Unite cer clarificari.

  • Atac PNL - Trupe pentru lupta cu Traian
  • Ministrul de externe ameninta cu demisia
  • SUA o iau de buna! Amenintat cu demisia de propriul sau ministru de externe si coleg de partid, premierul Tariceanu a fost stalcit aseara la TVR de catre presedintele Basescu, care considera ca demersul PNL de ieri este un "atentat la interesele Romaniei".

    Premierul Tariceanu si ministrul apararii, Teodor Atanasiu, au "mintit", au creat o "mare confuzie", au decredibilizat Romania in relatiile internationale si au produs un... "atentat la interesele" acesteia. Tavalugul de termeni duri a fost revarsat aseara in direct la TVR 1 de seful statului, care dupa cateva luni de tacere a reluat unul dintre cele mai dure atacuri la adresa primului-ministru, provocat de surprinzatoarea propunere a PNL, de ieri, privind retragerea trupelor din Irak.

    CSAT, CONVOCAT. Presedintele a aratat ca demersul celor doi demnitari ne poate costa relatia cu Statele Unite, cu care inainte de intrarea in NATO am semnat un parteneriat strategic. Traian Basescu a lasat chiar sa se inteleaga ca ii invinuieste pe cei doi membri ai Cabinetului de anumite "interese" in acest sens, avand in vedere ca ar fi trebuit sa cunoasca situatiile de instabilitate de la estul si sud-vestul Romaniei. Seful statului a anuntat insa ca a convocat pentru astazi CSAT pentru a vedea "ce argumente are ministrul apararii sa distruga o relatie care a costat enorm Romania". "Am mai facut noi in istorie de astea, dupa ce ne-am vazut cu obiectivele rezolvate, am schimbat barca. Daca am face asta acum, ar fi un gest care nu se va uita multa vreme. A da cu piciorul acum unei relatii care a avut ca scop asigurarea securitatii Romaniei e o abordare copilareasca", a judecat Basescu. "Ce garantie mai reprezinta Romania ca maine nu se mai trezeste din somn abulic vreun demnitar roman care sa spuna ca retragem si trupele din Afganistan si pe cele din Kosovo, de ce nu si din Bosnia?", a pus problema acesta, aratand ca si UE se poate intreba cum isi va respecta Romania angajamentele fata de ea, daca pe cele cu SUA si NATO le incalca.

    ATRIBUTIA LUI TARICEANU. Traian Basescu a aratat pe de alta parte ca ministrul apararii nu are atributii prin lege sa propuna retragerea trupelor, potrivit Legii 42/2004, el fiind abilitat doar sa informeze CSAT care sunt fortele care pot fi la dispozitia misiunilor internationale anul urmator. Competenta pentru aceasta propunere o are primul-ministru. CSAT are doar rol consultativ, iar cel care decide este presedintele.

    Si in privinta situatiei trupelor, Tariceanu si Atanasiu "trebuia sa se documenteze mai mult", a aratat Basescu, intrucat trupele romanesti din Irak sunt sub egida ONU, nu sunt trupe de ocupatie, ci de mentinere a stabilitatii, patrulare, protejare a populatiei. "A fost o mare minciuna spusa astazi de un prim-ministru si un ministru al apararii. Doi demnitari au creat o confuzie extraordinara", a afirmat Basescu. El spune ca Atanasiu traieste o confuzie si ca nu a inteles nici ca la Londra s-a stabilit deja, nici ca Romania va retrage odata cu italienii si ea un detasament din Irak si doua structuri de politie militara, ceea ce inseamna reducerea efectivelor de la 890 la 630 de militari.

    "Dl ministru avea senzatia ca anunt eu in seara asta ceva, dar nu e adevarat", a combatut Basescu zvonul ca ar fi urmat sa anunte chiar el retragerea trupelor.

    FIR SCURT. Din cauza anuntului PNL, Basescu spune ca a stat patru ore ieri la telefon cu cancelariile straine, care s-au plans ca Romania da "o lovitura neasteptata" si ca nu e "corecta", fiindu-i foarte greu sa explice ca premierul si ministrul apararii "au ei un sediu undeva pe Aviatorilor si nu mai sunt prim-mininistru si ministrul apararii, ci lideri PNL". El a aratat ca e "o minciuna" si ca Tariceanu s-ar fi consultat cu britanicii, intrucat ambasadorul UK era la fel de surpins ca si cel al SUA. Tariceanu s-a consultat insa cu UDMR, a remarcat Basescu.

    "S-A SARIT PARLEAZUL!". Asta crede seful statului ca a facut premierul creand un subiect de razboi politic din chestiunea trupelor. "Una e cand mentii disputa la nivel intern si ramane sa vada electoratul cine are dreptate. Drama e cand se ajunge la asa ceva din dorinta... nici nu stiu ce dorinta a fost - sa creezi un val de nedumerire asupra politicii externe", a concluzionat Basescu. Presedintele a aratat ca este nevoie de o dezbatere pe tema trupelor, insa poporul roman trebuie sa inteleaga ca parteneriatul cu SUA a fost extraordinar de util cand am vrut sa intram in NATO, ca o alianta are si costuri, "iar cand vom cauta ajutor de la aceste tari, sa ne asteptam ca si ele sa ne raspunda ca poporul britanic sau american nu este de acord". Basescu a subliniat si ca niciun militar care s-a dus in Irak nu s-a dus altfel decat "voluntar".

    LOVITURA DE FINAL. Basescu a inchis cazul Tariceanu, aratand din nou ca isi "reproseaza" ca l-a desemnat. "E un mare regret! Am desemnat un om care... Nu i-am cunoscut aplecarea catre grupurile din PNL cu Patriciu, Bogdan Olteanu, cu Vladescu, care s-au transferat foarte mult in zona intereselor economice. Am crezut ca va fi partener cu mine. Nu-si face treaba ca prim-ministru, noroc ca are cativa ministri buni", a spus Basescu, completand ca daca Tariceanu va demisiona vreodata, isi "ia adio de la functia de prim-ministru" pentru ca a doua oara nu-l mai desemneaza.

    Presedintele a aratat ca a refuzat sa discute ieri cu Tariceanu, pentru ca a preferat cadrul institutional din CSAT. "Am respectat relatia institutionala cu primul ministru, asta nu inseamna ca trebuie sa respect si omul. Nu inseamna ca trebuia sa il primesc la spital, acolo vin doar prietenii. Nu poti primi la spital pe cineva care rade pe la spate de ce ti s-a intamplat", a spus Basescu. El a calificat drept un "caraghioslac greu de explicat" si "ce a fost la Tarlisua", cand premierul s-a plans presei ca Basescu ar fi incercat sa ii blocheze elicopterul. Cu toate acestea, el a aratat ca nu va incalca Constitutia, revocandu-l pe Tariceanu si ca ar fi "o copilarie sa mai discutam de anticipate". La inchiderea editiei, liderul PD Emil Boc cu Blaga, Berceanu si Negoita intrau in Cotroceni.

    CALIN POPESCU TARICEANU: "O IDEE DEPLASATA"
    Aseara, la ora 20:10, la aproape o ora dupa ce presedintele Basescu se afla in direct la TVR1, premierul Calin Popescu-Tariceanu intra si el in direct in emisiunea Stirea Zilei cu Gabriela Vranceanu Firea de la Antena 3. El a calificat drept o "idee deplasata" afirmatia presedintelui conform careia mandatul acordat de PNL ministrului Apararii pentru retragerea trupelor romanesti din Irak reprezinta "un atentat la siguranta nationala". Tariceanu a precizat ca retragerea trupelor nu este o operatiune care va fi realizata imediat si ca ea va parcurge "un intreg lant procedural", decizia fiind luata doar in urma unei dezbateri publice si a unor dezbateri in CSAT si Parlament, acestuia din urma apartinandu-i de fapt decizia finala. El a avansat ca data a retragerii trupelor 1 ianuarie 2007. "Este o tema serioasa pe care am lansat-o spre dezbatere si vad ca a animat deja liderii politici. Multe tari au adoptat deja o astfel de decizie si nu ar fi fost normal ca Romania sa evite o dezbatere publica pe aceasta tema", a spus Tariceanu. El a aratat ca Romania isi va onora in continuare obligatiile in teatrele de operatiuni, unde prezenta militara a fost generata de decizii ale NATO, ONU, OSCE sau UE, dar ca, participarea militarilor romani la actiunile din Irak, decisa in contextul unei intelegeri in cadrul Coalitiei multinationale impotriva terorismului, nu mai este necesara. "Ne-am achitat de obligatiile pe care le-am avut, acum ar trebui sa ne ocupam de reconstruirea Romaniei", a declarat premierul.

    DEMISIE. Tariceanu este de parere ca ministrul de Externe nu are motive sa-si dea demisia si a spus ca este "dezamagit" ca Razvan Ungureanu nu a participat la sedinta de ieri a conducerii PNL, nici la dezbaterea motiunii de cenzura sau la sedinta de Guvern care au avut loc miercuri. "Nu pot sa anticipez daca isi va da demisia sau nu. Demisia este un act unilateral. N-am inteles exact declaratia lui si nici nu stiu daca acest lucru este cel mai important. Nu cred insa ca are motive serioase pentru a recurge la un astfel de gest", a mai spus Tariceanu adaugand ca ieri dupa-amiaza a avut o intrevedere cu Ungureanu, in care nu a fost abordata problema demisiei. El a precizat ca aceasta chestiune va fi lamurita intr-o alta discutie cu ministrul. In privinta alegerilor anticipate, premierul a spus ca ele sunt decise doar de Parlament. "Este un lucru iresponsabil, mi se pare o greseala sa spui ca doresti alegeri anticipate imediat dupa ce ai avut alegeri. Iti trebuie cativa ani de stabilitate ca sa poti sa construiesti pentru tara, nu poti sa te joci de-a alegeri anticipate toata ziua", a mai spus Tariceanu. (Dana Piciu)
  • ×