x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR da un pas inapoi si amana majoritatea

UDMR da un pas inapoi si amana majoritatea

15 Dec 2004   •   00:00

UDMR a decis ieri sa se plaseze la mijloc pentru moment in lupta dintre Uniunea Nationala PSD+PUR si Alianta PNL-PD pentru formarea majoritatii parlamentare si desemnarea viitorului guvern.

SILVIU SERGIU












STAND BY. Marko Bela a fost supus unei presiuni din interiorul UDMR, ceea ce a determinat amanarea unei decizii


Desi liderii Uniunii au anuntat initial ca vor sprijini PSD daca si PUR va face acest lucru, ieri UDMR nu s-a prezentat la semnarea protocolului de colaborare cu PSD+PUR. Mai mult decat atat, Consiliul Operativ al Uniunii a ajuns la concluzia ca in acest moment nu exista garantii pentru instalarea unui guvern majoritar in parlament, deci pentru o stabilitate politica, in conditiile in care exista riscul declansarii alegerilor anticipate. "Astazi am ajuns la concluzia ca exista posibilitatea formarii majoritatii parlamentare in formula preconizata de noi, adica PSD, PUR, UDMR si grupul minoritatilor nationale. Pe de alta parte, am luat act ca presedintele nou ales si Alianta D.A. au o alta pozitie si anume ei ar dori desemnarea unui guvern al Aliantei. Ceea ce inseamna ca in acest moment nu avem garantiile votarii unui guvern majoritar in Parlament."

MOTIVE. "UDMR considera ca interesul primordial este asigurarea stabilitatii politice cat mai repede si desemnarea unui guvern stabil intr-un timp util", a declarat presedintele UDMR, Marko Bela. El a precizat ca UDMR, "neavand garantiile unei astfel de stabilitati politice", va continua negocierile atat cu Uniunea Natonala PSD+PUR, pe de-o parte, cat si cu Alianta PNL-PD si presedintele Traian Basescu, pe de alta parte. Scopul acestor negocieri este, potrivit lui Marko, crearea unei majoritati guvernamentale stabile. In legatura cu amanarea semnarii protocolului cu PSD+PUR, Marko a precizat ca acest lucru nu inseamna ca UDMR a renuntat la ideea crearii unei majoritati parlamentare cu aceste formatiuni. In legatura cu alegerile anticipate, posibilitate avansata de Traian Basescu, Marko Bela a fost transant: "Nimeni nu poate sa doreasca alegeri anticipate, UDMR nu le doreste si cred ca Romania nu are nevoie de ele. Cred ca suntem capabili sa rezolvam aceasta contradictie, aceasta situatie politica complicata".

ANTICIPATE. La scurt timp dupa ce presedintele UDMR, Marko Bela, a anuntat disponibilitatea Uniunii de a negocia atat cu Uniunea PSD+PUR, cat si cu Alianta PNL-PD, Viorel Hrebenciuc, unul dintre negociatorii de frunte ai PSD, a venit la sediul Uniunii pentru a continua negocierile cu formatiunea maghiara. "Le-am lasat posibilitatea colegilor nostri din UDMR sa vada ce le ofera si cealalta parte. Asa este normal intr-o negociere", a spus Hrebenciuc. El a atentionat insa formatiunea maghiara ca si PSD poate forta anticipatele. "UDMR se poate teme de alegeri anticipate pentru ca aceasta este amenintarea pe care domnul Basescu facut-o, dar s-ar putea ca la o adica sa ne convina si noua alegerile anticipate, asa ca aici UDMR nu are de ales. Intre doua alegeri anticipate nu-i va intreba nimeni", a spus Hrebenciuc. El a lasat sa se inteleaga ca PSD ar putea forta alegerile anticipate cu ajutorul PRM. "Declansarea alegerilor anticipate ar fi simpla. Cade guvernul Aliantei de trei ori. Si PRM a anuntat ca vrea alegeri anticipate. Asa ca nu vad care este problema daca toata lumea vrea anticipate", a spus Hrebenciuc. In legatura cu propunerea PUR privind constituirea unui guvern de uniune nationala, Hrebenciuc a precizat ca toate variantele sunt deschise in acest moment. Mai mult, el a acreditat ideea ca PSD a initiat deja negocieri cu Alianta PNL+PD pentru formarea majoritatii parlamentare si a guvernului, chiar daca liderul ADA, Calin
Popescu-Tariceanu, a exclus orice colaborare guvernamentala cu PSD. Intrebat despre aceasta pozitie a lui Tariceanu, Hrebenciuc a spus: "Asta face parte din arta negocierii".

PROTOCOL. Despre neprezentarea UDMR la semnarea protocolului de colaborare parlamentara, Hrebenciuc a spus ca a fost vorba despre o "greseala tehnica", vina apartinand PSD care nu a trimis Uniunii protocolul in timp util. "Protocolul l-am adus la ora la care am ajuns eu aici", a explicat el. Hrebenciuc a recunoscut ca in PSD exista la ora actuala un curent de opinie favorabil intrarii partidului in opozitie, dar a exclus aceasta posibilitate. "Sunt tot felul de discutii la cateva zile dupa alegeri. Cati oameni atatea idei, dar nu se pune problema sa ramanem in opozitie atata vreme cat noi am castigat alegerile cu 500.000 de voturi. Ca acest lucru nu este recunoscut de domnul presedinte Basescu este cu totul alta problema", a conchis Hrebenciuc.












TATONARI UDMR-ALIANTA D.A.






Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a intalnit aseara cu presedintele ales, Traian Basescu, si cu liderul Aliantei D.A., Calin Popescu Tariceanu (foto), pentru a discuta despre formarea unei majoritati parlamentare. La finalul intalnirii, Marko Bela a declarat ca Uniunea nu vrea alegeri anticipate. El a amintit ca UDMR decisese sa inceapa discutiile pentru formarea majoritatii cu PSD, PUR si cu grupul minoritatilor nationale, insa presedintele ales, Traian Basescu, intentioneaza sa desemneze un prim-ministru al Aliantei PNL-PD, care doreste sa formeze si guvernul. "Trebuie sa gasim o solutie care sa elimine aceasta contradictie, cu scopul formarii unei majoritati, insa, dupa opinia noastra, trebuie sa avem un guvern majoritar. E posibil acest lucru", a explicat Marko Bela. "Nu am facut o coalitie in seara asta, dar vom continua discutiile si maine", a mai spus Marko. UDMR va continua discutiile si cu PSD. Tariceanu a declarat ca "discutiile cu UDMR au tinut cont de dorinta lui Traian Basescu de a se evita o formula de coabitare, ce poarta in ea germeni de instabilitate politica" si ca invitatia Aliantei PNL-PD adresata PUR pentru negocieri ramane valabila. (M.I.)
















PSD RAMANE OPTIMIST






Purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean (foto), s-a declarat optimist in privinta semnarii cat mai rapide a documentului de colaborare intre Uniunea Nationala PSD+PUR, UDMR si grupul minoritatilor nationale. El a pornit de la premisa acordului politic pentru formarea unei majoritati parlamentare care exista intre PSD+PUR si UDMR, dar si de la necesitatea formarii unui guvern care sa beneficieze de o majoritate parlamentara stabila si, nu in ultimul rand, pentru a raspunde unei asteptari externe explicite din partea partenerilor europeni ai Romaniei. Titus Corlatean a spus ca textul acordului a fost definitivat in esenta lui, dar au aparut unele discutii la nivelul UDMR unde nu a existat unanimitate pe unele aspecte. "A fost vorba de o necesitate de clarificare in interiorul UDMR", a afirmat el, mentionand ca exista o majoritate favorabila pentru acest acord. Discutiile dintre PSD si UDMR vor continua la nivel politic, urmand ca rezultatul acestora sa fie facut public, a conchis Titus Corlatean.














ECKSTEIN VREA CU ALIANTA






Liderul platformei liberale din cadrul UDMR, senatorul de Cluj Eckstein Kovacs Peter (foto), considera ca Uniunea ar trebui sa sprijine formarea unui guvern de aceeasi culoare cu presedintele ales al tarii. "Romanii au votat duminica si au transmis un mesaj, care nu este acela ca Basescu e mai frumos decat Nastase sau ca vreunul dintre ei are calitati mai pozitive, ci a fost premiata afirmatia lui Traian Basescu, care a zis ca va lupta impotriva coruptiei si ca vom putea trai intr-un mediu mai moral", a declarat Eckstein ieri, la Cluj. Acesta a explicat ca Romania are nevoie de un climat de stabilitate, mai ales pentru desavarsirea procesului de integrare europeana. Senatorul a afirmat ca, in trecut, colaborarea cu PSD a fost buna, mai ales pentru ca, fiind luati in serios de partidul de guvernamant, stacheta UDMR a fost mult ridicata, insa datele problemei s-au mai schimbat, iar "chestiunea este destul de baroca". "Ma tem ca vom avea de purtat discutii si cu presedintele partidului, Ion Iliescu, cu care nu am avut aceeasi experienta ca si cu Adrian Nastase", a mai spus Eckstein. (Elena Stanciu)














PUR


Purtatorul de cuvant al PUR, Bogdan Pitigoi, a declarat ca umanistii raman la aceeasi pozitie pe care o exprimase liderul partidului cu doua zile in urma. "Dorim crearea unei majoritati parlamentare alaturi de PSD, UDMR si grupul minoritatilor nationale pentru ca imediat dupa aceea sa se formeze un guvern de larga concentrare nationala proeuropeana. Acest moment este important pentru Romania, iar in perspectiva integrarii europene tara noastra are nevoie de un guvern stabil. De aceea facem apel la politicieni sa puna inaintea interesului personal interesul national, pentru ca Romania sa treaca cu bine peste acest moment important pentru viitorul ei", a mai spus purtatorul de cuvant al umanistilor. (Dana Piciu)














MINORITATI


Liderul grupului minoritatilor nationale din Camera, Varujan Pambuccian, a afirmat ca deputatii minoritari nu au luat inca o hotarare in privinta sustinerii uneia dintre cele doua forte politice. El a mai declarat ca au avut deja o serie de discutii atat cu PSD, cat si cu Alianta PNL-PD, iar aceste discutii vor continua, pentru ca nu au fost finalizate. Deputatii minoritatilor si-au pastrat si ei pozitia initiala. Ei vor acorda doar sprijin parlamentar uneia dintre cele doua forte politice, excluzand participarea la guvernare, iar acest sprijin va fi acordat pentru un singur an si va fi innoit anual. Grupul parlamentar al minoritatilor nationale va hotari prin vot pe cine vor sprijini. (Dana Piciu)





×