x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR nu negociază cu PSD o eventuală susținere a unui guvern minoritar

UDMR nu negociază cu PSD o eventuală susținere a unui guvern minoritar

de Ion Alexandru    |    20 Aug 2019   •   08:15
UDMR nu negociază cu PSD o eventuală susținere a unui guvern minoritar
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Frecușurile din interiorul Coaliției și atacurile lui Victor Ponta nu sunt singurele lovituri pe care le-a primit Viorica Dăncilă. Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Attila Korodi, a precizat că nu se pune problema ca Uniunea să poarte discuții cu PSD pentru sprijinul unui guvern minoritar, asta după ce premierul a lăsat, la sfârșitul săptămânii trecute, să se înțeleagă că PSD vrea o astfel de negociere.

Attila Korodi este de părere că, în acest moment, majoritatea PSD-ALDE este încă stabilă. “Nu vom face acest pas, pentru că decizia noastră a fost fermă. La ora actuală, Coaliția de guvernare, chiar dacă sunt conflicte interne, este stabilă și, din percepția noastră, nici nu se pune problema destrămării acestei Coaliții”, a afirmat liderul maghiar. Acesta arată însă că, dacă ALDE decide să iasă de la guverare, “trebuie să vedem PSD pe cine cooptează. Dacă nu, asta înseamnă că PSD pierde majoritatea și analiza pe care trebuie să o facă orice forță politică este cum poate să creioneze o majoritate în afara PSD”. Attila Korodi exclude orice colaborare guvernamentală cu PSD, pe care îl consideră responsabil că “a demolat și cea mai mică încredere care se putea face și asta se leagă de câteva teme foarte importante, mai ales de problematica Văii Uzului”. 

×