x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Nu este obligatoriu ca cel pe care îl vom susţine la prezidenţiale să fie membru PMP

Udrea: Nu este obligatoriu ca cel pe care îl vom susţine la prezidenţiale să fie membru PMP

07 Apr 2014   •   14:33
Udrea: Nu este obligatoriu ca cel pe care îl vom susţine la prezidenţiale să fie membru PMP

Deputatul Elena Udrea, unul dintre liderii Partidului Mişcarea Populară (PMP), a declarat, astăzi, la Zalău, că formaţiunea politică va decide după alegerile europarlamentare pe cine susţine la prezidenţiale.

Udrea a precizat că nu este nevoie ca persoana respectivă să fie membru al partidului.

"Noi, la Mişcarea Populară, ne propunem ca în 2014 să reuşim să promovăm un candidat la preşedinţia României care să învingă candidatul PSD. (...) Noi susţinem orice candidat care este în stare să-l bată pe Victor Ponta, iar lucru acesta vom putea să îl decidem - cine este acel candidat care-l va putea bate pe Victor Ponta în turul II, nu că Victor Ponta ar fi greu de bătut, dar are în spate un partid cu structuri, un partid important - vom decide cine este acel candidat după europarlamentare, pentru că nu cred în soluţia sondajelor. (...) Trebuie să găsim acel candidat capabil să genereze încredere, simpatie, emulaţie, să poată să aducă oamenii alături de el, să adune oamenii în jurul lui şi capabil să aibă argumente în lupta cu candidatul PSD-ului. Or, eu cred că bătălia se va duce între oameni care făcut ceva pentru ţara asta şi oameni care au prestat la televizor foarte frumos. Îi prezic domnului Victor Ponta o carieră frumoasă în televiziune după ce va termina mandatul de prim-ministru", a declarat Elena Udrea, potrivit Agerpres.

Udrea a afirmat că nu este obligatoriu ca persoana susţinută de PMP să fie din cadrul partidului şi s-a declarat convinsă că PSD va avea un candidat propriu în persoana actualului premier, Victor Ponta.

"Nu se va reface niciun USL, nu mai este cale de întoarcere, iar eu spun din 2012, din iunie, de când a venit prima dată Guvernul Ponta, fără alegeri atunci, când a picat Guvernul Ungureanu, că PSD va avea propriul candidat şi acela va fi Victor Ponta. Nu există un partid comunist, cum este Partidul Social Democrat, cu rădăcini puternice în politica de dinainte de 1989, să candideze cu altcineva, să susţină pe altcineva. Plus că este firesc. Până la urmă, este un partid mare. De ce ar susţine un candidat al liberalilor?", a mai spus Elena Udrea, care a precizat că românii vor un preşedinte implicat, nu unul care 'să ascută creioane' la Cotroceni.

×