x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Uninominalul nu e o soluţie viabilă acum pentru România. Susţin revenirea la votul pe listă

Udrea: Uninominalul nu e o soluţie viabilă acum pentru România. Susţin revenirea la votul pe listă

06 Iun 2013   •   14:45
Udrea: Uninominalul nu e o soluţie viabilă acum pentru România. Susţin revenirea la votul pe listă

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că sistemul de vot uninominal, propus de PSD, nu este o soluţie viabilă acum pentru România, ea susţinând revenirea la votul pe listă.

Udrea aminteşte, într-o postare pe blogul personal, că se numără printre politicienii care au susţinut de-a lungul timpului "în mod constant şi chiar vehement" varianta votului uninominal, fie în varianta sa de majoritar relativ (dintr-un singur tur de scrutin), fie în varianta sa de majoritar absolut (în două tururi de scrutin, soluţia propusă de Traian Băsescu la referendumul din 2007), însă apreciază că soluţia uninominalului pe care a propus-o şi susţinut-o "nu este potrivită realităţilor politice şi sociale din România de astăzi".

"Ea nu numai că nu a reuşit să repare problemele de credibilitate ale Parlamentului, dar a generat deficienţe majore chiar şi în formula actuală, care presupune şi elementul proporţionalităţii mandatelor - şi o spune un deputat al României care a beneficiat de pe urma acestei legi electorale la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Legea uninominalului majoritar într-un singur tur de scrutin susţinută de PSD poate genera probleme extrem de mari", este de părere Udrea, potrivit Mediafax.

Deputatul PDL argumentează că, dacă uninominalul majoritar relativ ar fi fost aplicat la alegerile parlamentare din decembrie, atunci doar USL, UDMR (cu mai puţin de 20 de mandate) şi PDL (cu 3 mandate) ar fi făcut parte din Legislativ. "În mod evident, nu ar fi existat absolut deloc opoziţie parlamentară, având de a face cu o majoritate a USL de peste 95%", adaugă ea.

De asemenea, Udrea susţine că sistemul "învingătorul ia totul" poate genera probleme de reprezentare majore, putându-se ajunge în varianta în care peste 70% din votanţii unui colegiu să nu fie reprezentaţi. "Practic, un candidat cu 30% (sau chiar mai puţin) poate reprezenta toţi locuitorii dintr-un colegiu, deşi majoritatea acestora a votat altfel", opinează ea.

"Ne putem trezi în situaţia ca un partid să aibă o majoritate consistentă în Parlament deşi a obţinut doar o minoritate de voturi. Exemplul cel mai la îndemână este situaţia din 2005 din Marea Britanie, când Partidul Laburist a fost votat de 36% dintre britanici (cu doar 4 procente mai mult decât conservatorii), dar în Camera Comunelor au avut o majoritate confortabilă de 57% (în timp ce conservatorii au obţinut doar 33% dintre mandate). Într-un asemenea sistem, se poate ajunge ca un PSD de 30%, împotriva căruia au votat 70% dintre români, să aibă o majoritate confortabilă în Parlament şi să facă absolut tot ceea ce îşi doreşte", a mai susţinut ea.

Udrea apreciază totodată că un asemenea sistem "distruge, practic, posibilitatea apariţiei unui partid nou pe scena politică sau a viabilităţii unui partid de nişă (spre exemplu, un partid ecologist), solidificând o stare de fapt". "Spre exemplu, PPDD, care a fost votat de aproape 15% dintre români în decembrie, nu ar fi fost reprezentat parlamentar", spune ea.

"Acest sistem avantajează doar partidul cel mai mare. În condiţiile unei drepte divizate, stânga ar putea defila cicluri electorale întregi fără a fi deranjată", mai susţine Udrea.

"Concluzia: modelul de vot uninominal propus de PSD nu poate funcţiona într-o ţară ca România. El este aplicabil în ţări cu o democraţie consolidată, unde există un sistem bipartidic bine înrădăcinat (ex: Marea Britanie sau SUA), iar procentul nehotărâţilor nu este extrem de mare. Aplicat la noi, s-ar ajunge, sunt convinsă, la aberaţii încă şi mai mari decât Legislativul cu 600 de parlamentari din prezent", notează Udrea.

Ea adaugă că opţiunea sa este de a se renunţa cu totul la uninominal, chiar şi la varianta actuală, după ce a văzut "câte probleme generează în România acest tip de vot".

Udrea consideră că "singura soluţie reală şi viabilă este revenirea la votul pe liste de partid". "Cu toate că acest model are la rândul său probleme despre care se poate discuta îndelung, cred că, în acest moment, este mai bun decât uninominalul. Când lucrurile se vor decanta aşa cum trebuie şi vor exista doar două poluri mari politice (unul de stânga şi altul de dreapta), care să fie stabile în timp, putem vorbi şi de eficienţa unui sistem de vot uninominal", mai spune ea.

Premierul Victor Ponta declara, luni, că varianta de vot uninominal pur, stipulată în proiectul de lege Ponta-Antonescu, este prima opţiune a PSD, arătând că, dacă nu se va întruni o majoritate în USL pentru aceasta, atunci se ca trece la a doua opţiune, de vot proporţional la una dintre Camere.

Întrebat dacă a discutat cu PNL despre soluţia implementării votului uninominal şi dacă aceasta e agreată în USL, Ponta a spus: "Nu. Sunt mai multe posibilităţi".

"Importat este că ceea ce am agreat este faptul că vrem să avem anul acesta adoptată Legea electorală, sistemul electoral, ca să nu mai treacă timpul. Pe măsură ce trece timpul e din ce în ce mai dificil să o modificăm. De fapt, e loegea pe care am depus-o anul trecut, domnul Antonescu şi cu mine. Dacă nu există o majoritate pentru această lege, mergem la pasul următor, însă prima opţiune - nu singura, nu se pune problema de nenegociat aici - dar prima opţiune a PSD este legea pe care de altfel am şi pomovat-o anul trecut şi am adoptat-o", a spus Ponta.

El a arătat că legea respectivă fost respinsă de CC pentru că era adoptată cu mai puţin de un an înainte de alegeri, precizând că în cazul de faţă e vorba de trei ani şi că nu ar mai trebui să mai fie probleme din acest punct de vedere.

BPN al PSD a decis, luni, cu unanimitate de voturi, să susţină reintroducerea Legii Ponta-Antonescu privind uninominalul pur în discuţiile cu partenerii din USL pe tema Legii electorale, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan.

Legea a fost depusă la Parlament anul trecut şi declarată neconstituţională de CC.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea uninominal vot pe lista