x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Uninominalul lui Băsescu ridică PD-L

Uninominalul lui Băsescu ridică PD-L

de Monica Iordache Apostol    |    01 Iun 2009   •   00:00
Uninominalul lui Băsescu ridică PD-L
Sursa foto: Karina Knapek/Editura Intact

Traian Băsescu le-a amintit parlamentarilor PD-L că au promis să modifice legea uninominalului, astfel încât un candidat plasat pe locul trei într-un colegiu să nu mai poată merge în Parlament în timp ce "premiantul" stă acasă. Şeful statului vrea de fapt un nou sistem de vot, cel majoritar, în care "premiantul" ia mandatul.



Pentru el a pledat mereu şi are de ce să regrete că nu s-a aplicat în noiembrie 2008, pentru că PD-L, ieşit pe poziţia a doua naţională ca număr de voturi, ar fi avut un avantaj de 20 sau de 30 de mandate parlamentare.

PSD a câştigat alegerile, dar PD-L a luat Parlamentul. Aşa s-ar putea prezenta rezultatul alegerilor din noiembrie 2008. Spre exemplu, PSD a obţinut, la Senat, 34,1% din voturi şi 49 de mandate de senator. PD-L a cules de la alegători 33,5% din voturi, dar a primit 51 de mandate, deci două în plus faţă de PSD. Diferenţa dintre cele două partide este de câteva zeci de mii de voturi în favoarea social-democraţilor.

În Camera Deputaţilor, situaţia e similară. Această distribuire a mandatelor s-a făcut după un sistem mixt, în care elemental proporţional a fost dominant. Adică fiecărui partid i s-a dat mai mult după câte voturi a primit la nivel naţional, decât după câte colegii a câştigat. Şi aşa s-a făcut ca Norica Nicolai să stea acasă, deşi a fost prima în colegiu, dar PNL n-a primit suficiente mandate ca să-i dea şi ei un loc în Parlament.

N-a fost singura. Fostului ministru al Sănătăţii, Daniela Bartoş (PSD) a păţit acelaşi lucru. La fel şi pedelistul Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor. Au fost toţi premianţi în colegii, dar partidul şi-a epuizat mandatele până să ajungă la ei.

MAI SIMPLU NU ÎNSEAMNĂ MAI ECHITABIL
Sistemul pe care îl vrea Traian Băsescu pare mai simplu: cel care s-a plasat primul în colegiu primeşte fotoliul de parlamentar. Asta se poate într-un singur tur (adică se ia mandatul chiar şi cu 30% din voturi) sau în două tururi (mandatul se ia doar cu 50% plus unu din voturi sau după un duel între primii plasaţi la prima rundă).

Surse participante la întâlnirea pe care şeful statului a avut-o cu aleşii pedelişti spun că Traian Băsescu şi-ar fi arătat preferinţa pentru sistemul majoritar într-un singur tur. Dar dacă este mai simplu, nu înseamnă însă că este şi mai echitabil. O simulare făcută pe rezultatul alegerilor din noiembrie 2008 arată că PD-L, plasat tot pe locul doi la numărul naţional de voturi, ar avea, pe sistemul majoritar, cu 24 de mandate parlamentare mai mult decât PSD, ceea ce i-ar fi permis să alcătuiască o altă formulă guvernamentală.

Să comparăm. La Camera Deputaţilor PSD a obţinut 33,09% din voturi şi a primit, pe sistemul mixt, 113 mandate. PD-L a obţinut 32,36% şi a primit 115 mandate. Sistemul majoritar într-un singur tur le-ar fi adus în schimb pedeliştilor un avantaj de 22 de mandate. Astfel, pe principiul "primul plasat în colegiu ia mandatul", PD-L s-ar fi ales cu 138 de deputaţi, iar PSD, doar cu 116.

Asta pentru că reprezentanţii PD-L s-au plasat pe primul loc în 138 de colegii, iar cei ai PSD, doar în 116 colegii. Cu toate acestea, voturile fiecăruia din cele două partide, însumate la nivel naţional, ar fi reprezentat tot 32,3% pentru PD-L şi 33,0% pentru PSD.

La Senat,, situaţia este asemănătoare. PSD a obţinut 34,16% din voturi, dar a primit 49 de mandate. PD-L a obţinut doar 33,57% dintre mandate, dar s-a trezit cu 51 de senatori. La acelaşi număr de voturi, sitemul majoritar într-un singur tur ar fi mărit avantajul PD-L cu încă un mandat. Astfel, PD-L ar fi primit 57 de mandate, pentru că reprezentanţii săi au fost primii în 57 de colegii, iar PSD, 54 de madate reprezentând cele 54 de colegii în care pesediştii au fost pe primul loc. Şi asta s-ar fi întâmplat tot în condiţiile în care PD-L obţinuse 33,5% din voturi, iar PSD, 34,1%.




Diferenţa se explică prin variaţiile de mărime ale colegiilor. PD-L s-a plasat pe primul loc în colegii, cu număr mai mic de alegători şi a adunat, la nivel naţional, mai puţine voturi decât PSD, care a avut mai puţine colegii câştigătoare, dar cu mai mulţi electori.

PNL, KNOCK-OUT
Victima categorică a sistemului lui Traian Băsescu ar fi fost PNL. Sistemul majoritar i-ar fi înjumătăţit numărul de parlamentari. Liberalii ar fi avut doar 37 de deputaţi, în loc de 65 şi doar 16 senatori în loc de 28. N-ar mai fi fost parlamentari nici vedetele partidului precum Bogdan Olteanu, Crin Antonescu sau Ludovic Orban, pentru că nici unul dintre ei nu a ieşit pe primul loc în colegiile lor, ci pe doi sau trei.

Mai mult, Capitala n-ar mai fi avut nici un parlamentar liberal. Singura constantă este UDMR, care fi obţinut tot atâtea mandate parlamentare indiferent de tipul de scrutin.

PD-L, AVANTAJAT ORICUM
Preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, ne-a declarat că şi în cazul unui scrutin majoritar în două tururi avantajul PD-L ar fi fost categoric. "Pe acelaşi număr de voturi ca la alegerile din 2008, PD-L ar fi primit în plus între 18 şi 30 de mandate. E mai dificil de calculat cum s-ar fi votat în cazul unui al doilea tur de scrutin, dar, după estimări sociologice, tot PD-L ar fi fost avantajat", ne-a declarat Cristian Pârvulescu.

Preşedintele ProDemocraţia a fost un adversar al sistemului majoritar, pentru că, spunea el, lasă o parte din alegătorii care au votat nereprezentaţi în Parlament. Situaţia e limpede dacă analizăm votul din anumite judeţe. Spre exemplu, în Argeş, la Senat, pe primul loc s-au clasat doar candidaţi PSD. Toţi ar fi luat câte un mandat, dar alegătorii care au votat pentru PD-L sau PNL ar fi rămas nereprezentaţi.


PSD nu vrea să audă
Pesediştii resping categoric planurile prezidenţiale de modificare a legii electorale. Preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, spune că schimbarea sistemului uninominal nu reprezintă deloc o prioritate.

"Pentru că nu are obiectul muncii, Traian Băsescu aruncă tot felul de baloane de încercare. Am să-i aduc aminte domnului Băsescu că am avut anul trecut alegeri parlamentare şi vom mai avea, dacă nu cumva îi trece prin minte ideea anticipatelor peste trei ani şi jumătate. În acest an, când avem subiecte legate de criza economică, de problemele sociale, nu ne preocupă grija pentru alegerile lui Băsescu", ne-a declarat Năstase.

Viorel Hrebenciuc se opune şi el schimbării uninominalului. "Nu se va modifica legea electorală. Băsescu vrea degeaba", a precizat Hrebenciuc pentru Jurnalul Naţional. Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, adaugă că în partid nu s-a discutat despre modificarea legii electorale, iar PD-L n-a pus până acum problema în coaliţie.

"PD-L nu a deschis subiectul pentru că nu avea directivă. Acum s-ar putea să-l deschidă", anticipează Duvăz, declarându-se la rândul său împotriva schimbării uninominalului, la numai câteva luni de la aplicarea acestuia. "Fiind în campanie electorală, Traian Băsescu introduce teme false pe agenda publică. Să spună dacă vrea alegeri anticipate în 2010 şi atunci mai discutăm", a comentat ironic Duvăz.
     
            Lavinia Dimancea

×