x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pentru bugetul pe anul 2020. Modificările aduse proiectului inițial

UPDATE Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pentru bugetul pe anul 2020. Modificările aduse proiectului inițial

23 Dec 2019   •   16:46
UPDATE Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pentru bugetul pe anul 2020. Modificările aduse proiectului inițial

Guvernul şi-a angajat răspunderea, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020. Asumarea răspunerii prevede proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2020, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 și proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative

"Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat a ţinut cont de legea pensiilor aflată în vigoare, iar în proiectul de lege pe care l-am prezentat Parlamentului am asigurat sumele necesare pentru creşterea pensiilor", a spus Orban.

El a arătat că a aprobat la această lege un amendament care prevede creşterea comisionului de transmiterea prin intermediul Poştei Române de 1% la 1,1%.

Declarațiile premierului Ludovic Orban

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat a ţinut cont de legea pensiilor aflată în vigoare, iar în proiectul de lege pe care l-am prezentat Parlamentului am asigurat sumele necesare pentru creşterea pensiilor

-Revenirea la o piață liberă în domeniul energiei electrice și al gazului natural nu se va produce imediat, de la 1 ianuarie, ci se va produce cu o perioadă de tranziție care să permită revenirea în bune condiții la fixarea prețurilor pe piață și care, de asemenea, să ne permită să asigurăm reglementarea privitoare la susținerea consumatorului vulnerabil. Se știe că e o problemă care grevează de mult timp și pe care niciun guvern nu a rezolvat-o până astăzi. De exemplu, de prețul reglementat și la energie electrică și la gaz natural nu beneficiază doar categoriile vulnerabile, care au venituri mici, ci beneficiază toți cetățenii români. Ceea ce ne dorim prin reglementarea modului de protecție a consumatorului vulnerabil este să direcționăm resursele către acei cetățeni români care au nevoie de sprijin din cauza veniturilor mici pe care le înregistrează. În perioada de tranziție, până la revenirea la un sistem liberalizat de fixare a prețului energiei electrice și a gazului natural, ne-am asumat răspunderea să venim cu legislația care să reglementeze situația consumatorului vulnerabil.

-De asemenea, am desființat taxa de 2%, care era pusă pentru companiile din Energie și care a generat efecte extrem de negative. Cu privire la domeniul Energiei, OUG 114 a revenit la sistemul prețului pentru consumatorii vulnerabili. (...) Revenirea la o piață liberă în acest domeniu nu se va produce imediat, de la 1 ianuarie, ci cu o perioadă de tranziție, care să revină, în bune condiții, la fixarea prețurilor pe piață și care să ne permită susținerea consumatorului vulnerabil.

-În ceea ce privește Pilonul II de pensii, practic abrogăm acele prevederi care obligau administratorii fondurilor de pensii să-și majoreze capitalul social raportat la suma pe care o administrează din contribuțiile de pensii, prevedere care practic ar fi făcut imposibilă continuarea activității acestor companii care administrează fondurile de pensii pentru că nu ar fi avut capacitatea să obțină resursele financiare pentru a face această majorare de capital și consecința ar fi fost retragerea de pe piață, iar fondurile de pensii ar fi rămas fără administrator. Adică banii fiecăruia dintre cetățenii care fac parte din populația activă și care contribuie la Pilonul II de pensii ar fi rămas fără companii specializate care să administreze fondurile de pensii, cu consecințe extrem de negative în ceea ce privește plasarea acestor bani în plasamente care să producă randamente și care să înmulțească banii care sunt în contul personal al fiecărui contribuabil la Pilonul II de pensii. 

-Evident că și în domeniul comunicațiilor și în domeniul financiar-bancar am optat pentru a abroga prevederile care au afectat negativ piețele respective și companiile din domeniu.

antena3

×
Subiecte în articol: buget raspunderea guvernului