x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USL vrea REFERENDUM pentru revizuirea Constituţiei în septembrie. Crin Antonescu, în fruntea comisiei de revizuire

USL vrea REFERENDUM pentru revizuirea Constituţiei în septembrie. Crin Antonescu, în fruntea comisiei de revizuire

05 Feb 2013   •   13:02
USL vrea REFERENDUM pentru revizuirea Constituţiei în septembrie. Crin Antonescu, în fruntea comisiei de revizuire
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Liderii USL au convenit să susţină varianta în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc în luna septembrie, iar până la sfârşitul anului ar urma să fie validaţi în funcţii noii preşedinţi de consilii regionale, potrivit unor surse din cadrul Uniunii, citate de MEDIAFAX. Crin Antonescu ar urma să ocupe poziţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire, iar în paralel să fie iniţiat un for constituţional din care să facă parte organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi reprezentanţi ai mediului academic.

Potrivit surselor citate, poziţia lui Antonescu în fruntea comisiei de revizuire ar presupune o "autoritate politică şi instituţională", dar şi o modalitate de a-şi consolida poziţia de candidat la alegerile prezidenţiale.

Ponta: USL va discuta principiile privind reforma constituțională, noi susținem să avem în continuare un președinte ales în mod direct

Premierul Victor Ponta a declarat că USL susține alegerea președintelui în mod direct și că acest principiu se va afla în reforma constituțională pe care o va propune. "Vom avea o reuniune a conducerii USL, pentru că se împlinesc astăzi doi ani de la înființare, dar cu ocazia asta vom discuta și despre ce vrem să facem în continuare. Domnul Antonescu va prezenta principalele idei ale USL privind reforma constituțională. Domnul Antonescu, în funcție de candidat USL la alegerile prezidențiale, poate foarte bine să acopere politic această dezbatere. Vă spun că ideea mea și a PSD-ului și a USL-ului este că trebuie să avem în continuare un președinte ales în mod direct și o republică organizată după un model tot mai întâlnit în Europa, acolo unde președintele este ales direct”, a precizat Victor Ponta.

Şeful Executivului a spus că prin această modificare a Constituției se dorește să se elimine defitiniv modelul președintelui-jucător și să se instaureze modelul președintelui-arbitru. ”Noi cei de la USL avem un plan ambițios. Cred că este necesar acel forum constituțional care să dezbată propunerile partidelor și ale societății civile, noi am stabilit data de 5 mai, ca apoi în mai, iunie și cu posibilitatea prelungirii sesiunii parlamentare să se voteze revizuirea în cele două Camere", a conchis liderul PSD.

×