x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USL vrea un guvern de serviciu până la alegeri

USL vrea un guvern de serviciu până la alegeri

de Gabriela Antoniu    |    25 Ian 2012   •   21:00
USL vrea un guvern de serviciu până la alegeri

USL va sustine un Guvern de serviciu pana la alegerile parlamentare anticipate si va respecta acordul cu FMI daca va ajunge la putere. Co­pre­sedintele USL Victor Ponta s-a intalnit ieri cu ambasadorii statelor UE, carora le-a transmis ca doreste sa 'spri­jine responsabil' iesirea Ro­ma­niei din criza politica printr-o solutie tot politica: alegeri parlamentare an­ti­cipate si separate de cele locale. Ponta i-a asigurat pe ambasadori ca un eventual guvern condus de USL va respecta obligatiile pe care Romania si le-a asumat prin acordul cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana, chiar daca unele dintre acestea 'nu au fost foarte bune'.

Ponta a mai spus ca USL va vota un gu­vern 'de serviciu' care sa organizeze alegeri parlamentare anticipate 'corecte' si care sa asigure stabilitatea economica si financiara pentru urmatoarea perioada. 'Nu imi do­resc sa ajung in fruntea unui Gu­vern USL pus de Traian Basescu. Nu cerem ca Boc sa isi dea astazi demisia si sa vina Ponta de la USL. Nu este bine, nu vrem asta, nu avem ce sa pri­mim de la Traian Basescu. Dorim sa sprijinim un guvern de serviciu, iar ro­manii daca vor vota la alegeri USL, vom forma Guvernul', a afirmat lide­rul PSD. Potrivit ambasadorului Danemarcei la Bucuresti, Michael Sternberg, liderul liberal Crin An­tonescu nu a fost la intalnire.

'Victor Ponta s-a prezentat singur la in­tre­vederea cu noi. A fost o intalnire in­ter­na, organizata la solicitarea sa. Noi am ascultat, am luat notite. (…) Cu domnul Antonescu am avut o dis­cu­tie telefonica. M-a informat ca este putin bolnav si nu poate veni', a de­clarat pentru Mediafax Michael Sternberg. In zilele urmatoare, lide­rii USL se vor intalni cu re­pre­zen­tan­tii FMI, ai Bancii Mondiale si ai Comisiei Europene.

Fara anarhie si dezordine
La randul sau, copresedintele USL Crin Antonescu a declarat ieri ca Opozitia nu cere demisia presedintelui si a premierului pentru ca Romania sa ajunga in haos si sa fie neguvernata. El a explicat ca, daca s-ar ajunge la situatia in care presedintele ar demisiona, exista prerogative consti­tutionale, care stabilesc ca atributiile sunt preluate de catre presedintele Senatului. De asemenea, un guvern eventual demis ar asigura, pana la investirea unui nou Cabinet, atributii strict administrative. 'Nimeni nu propune anarhie si dezordine. Singura persoana care, impreuna cu supusii sai, a dus Romania aproape in anarhie si in situatia sa fie o tara pe care toata presa in­ter­na­tionala o prezinta ca fiind intr-o gra­va criza este actualul presedinte, Tra­ian Basescu', a spus liderul PNL.

El s-a referit si la asocierea 'ca­ra­ghioa­sa' pe care Traian Basescu a facut-o marti seara intre liderii opo­zitiei si fostul presedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. 'Nu noi am baut frateste cu Voronin, nu noi am facut schimb de produse viticole cu el. Daca presedintele a fost socat de faptul ca am declarat lucruri similare cu Voronin, ar trebui sa fie socat ca noi am cerut lucruri similare cu cele pe care le cer mii de cetateni romani aflati in protest', a spus liderul PNL.

Viitoarea guvernare si serviciile
Cat priveste afirmatiile lui Victor Ponta ca nu va schimba sefii servicii­lor secrete daca USL va ajunge la gu­ver­nare, Crin Antonescu a spus ca acestea au fost facute pentru ca lide­rul PSD stie prevederile cons­ti­tu­tio­na­le in materie. 'Domnul Ponta nu a afir­mat ca va schimba sau nu sefii ser­viciilor de informatii pentru ca este jurist si stie Constitutia. Victor Ponta, daca va fi premier, stie ca, in conformitate cu legile din Romania, nu un om schimba sau nu sefii serviciilor de informatii.'

Antonescu a spus ca nu este convins ca serviciile de informatii ar fi desfasurat activitati 'cu consecinte politice sau partizane'. 'Eu nu am in nici un fel convingerea ca servicii care trebuie sa fie perfect independente si sa nu desfasoare activitati cu consecinte partizane, au facut-o. Mie trebuie sa mi se spuna si astept momentul in care vor fi autoritati care sa spuna cine asculta telefoanele, cine face filaj, cu ce mandat. Cand vom capata un raspuns, vom putea evalua activitatea serviciilor. Decizia de a schimba sau nu pe sefii serviciilor se va lua pe baza evaluarii de catre decidenti a activitatii si performantei acestor institutii', a mai declarat presedintele PNL.

×
Subiecte în articol: politica