x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR anunţă o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor

USR anunţă o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor

18 Iun 2018   •   12:18
USR anunţă o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor

Deputaţii USR Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu au anunţat, luni, iniţierea unei moţiuni simple pentru demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova. 

"În ultima şedinţă a Comisiei de transporturi, de joi, de la Sinaia, ministrul Transporturilor a spus că atunci când o să avem autostrăzi o să crească salariile şi o să plece multinaţionalele. Este o declaraţie halucinantă venind din partea unui ministru al Transporturilor, care ar trebui să fie exact forţa care împinge proiectele de autostrăzi şi infrastructură înainte. Avem un veritabil ministru anti-autostrăzi", a afirmat Drulă, la Parlament. 

El a spus că toate cele trei mari proiecte de autostrăzi Iaşi - Tg. Mureş, Comarnic - Braşov şi Sibiu - Piteşti au fost "distruse şi blocate" de ministrul Şova. 

"În ceea ce priveşte toate aceste proiecte, nu a mişcat nimic. Au fost doar declaraţii băşcălioase. (...) Ultima declaraţie de joi denotă o mentalitate foarte gravă. Pentru toate aceste motive noi îi solicităm demisia, dar, pentru că mă îndoiesc că are onoarea de a face acest gest, cerem demiterea. Au fost trei miniştri la Transporturi până acum, toţi au fost slabi, dar Şova este un dezastru veritabil", a susţinut Cătălin Drulă. 

Deputatul Ionuţ Moşteanu a anunţat că USR a pregătit o moţiune simplă. 

"Am pregătit o moţiune simplă. Am discutat cu partidele de Opoziţie. Credem că un astfel de ministru nu are ce căuta în Guvern şi sperăm ca zilele acestuia la cârma ministerului să fie numărate", a afirmat Moşteanu. 

Parlamentarii USR au criticat şi anunţul ministrului Transporturilor potrivit căruia statul român se pregăteşte să renunţe la unitatea de proiect administrată împreună cu Banca Mondială pentru pregătirea documentaţiei autostrăzii Comarnic - Braşov în vederea organizării licitaţiei de execuţie. AGERPRES

an Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. AGERPRES

×