x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR îi solicită președintelui Iohannis să promulge Legea mirosurilor

USR îi solicită președintelui Iohannis să promulge Legea mirosurilor

23 Iun 2020   •   13:00
USR îi solicită președintelui Iohannis să promulge Legea mirosurilor

Parlamentarii USR îi solicită președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să promulge Legea mirosurilor, adoptată de Parlament, potrivit unui comunicat al partidului.

USR menționează, în cadrul scrisorii, că atâta timp cât fermele respectă normele europene și naționale și dețin autorizații integrate de mediu, această lege nu le va îngreuna activitatea.

În cadrul scrisorii, USR subliniază că Legea mirosurilor are susținerea mai multor parlamentari din diferite partide „ca răspuns la numeroase sesizări venite din partea cetățenilor cu privire la disconfortul olfactiv generat de depozite de deșeuri, activități industriale sau ferme”.

„În numele tuturor cetățenilor susținători ai legii, ale căror peste 6.000 de semnături le regăsiți în anexa atașată prezentei scrisori, vă solicităm să promulgați Legea Mirosurilor! Legea Mirosurilor este un proiect inițiat cu susținerea mai multor parlamentari din diferite partide, ca răspuns la numeroase sesizări venite din parte cetățenilor cu privire la disconfortul olfactiv generat de depozite de deșeuri, activități industriale sau ferme.”, se arată în scrisoarea adresată de USR.

De asemenea, USR menţionează, referitor la obiecţia că nu ar exista aparatură care să poată constata depăşirea unor valori olfactive, că există astfel de aparatură, precum şi metode şi „cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică, şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND)".

 

 

×
Subiecte în articol: usr klaus iohannis legea mirosurilor