x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vacanta bate lansarea cartii

Vacanta bate lansarea cartii

18 Aug 2016   •   13:26
Vacanta bate lansarea cartii

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat ieri cu o cursă de linie într-o “deplasare privată” în Germania, unde va sta până pe 25 august, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Părinţii preşedintelui locuiesc în Germania. "Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 17 – 25 august, o deplasare privată şi a plecat în cursul zilei de astăzi (n.r. - ieri), din Bucureşti, cu o cursă de linie, în Republica Federală Germania”, a transmis preşedinţia. Klaus Iohannis ratează astfel Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, care va avea loc săptămâna viitoare. În cadrul târgului, o editură din China va lansa varianta în limba chineză a cărţii lui preşedintelui Iohannis, Pas cu Pas. Anul trecut, Iohannis s-a aflat în timpul verii la vila de protocol de la Neptun timp de aproximativ două săptămâni, iar de Paşte s-a aflat într-o vizită privată în Portugalia, în insulele Madeira, timp de aproape o săptămână. Recent, preşedintele postase pe facebook o fotografie dintr-o drumeţie montană la Bâlea Lac. La întoarcerea din vacanţă, pentru Iohannis reîncep grijile în privinţa casei din centru Sibiului, pierdute definitiv în instanţă. Irina Tănase, una dintre judecătoarele de la Curtea de Apel Piteşti, despre care presa a scris că urma să facă parte din completul care va judeca pe 28 septembrie dosarul privind casa pierdută în instanţă de soţii Klaus şi Carmen Iohannis, va fi pensionată prin decret prezidenţial începând cu data de 12 septembrie, cererea magistratului fiind depusă încă din luna iulie şi aprobată de CSM.

×