x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Varujan Pambuccian, după întâlnirea cu Dăncilă: Votul minorităţilor va fi jumătate, jumătate

Varujan Pambuccian, după întâlnirea cu Dăncilă: Votul minorităţilor va fi jumătate, jumătate

02 Sep 2019   •   17:11
Varujan Pambuccian, după întâlnirea cu Dăncilă: Votul minorităţilor va fi jumătate, jumătate

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că deputaţii grupului sunt împărţiţi "jumătate - jumătate" în privinţa votului din Parlament de susţinere a Guvernului.

"La noi aşa am observat că există de foarte mult timp o împărţire în grup pentru că la noi sunt reprezentate 17 organizaţii. Practic, suntem 17 partide într-unul şi probabil jumătate - jumătate va fi votul. Am avut acum o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, a fost o delegaţie, şi am spus că noi probabil că o să votăm jumătate - jumătate ca de obicei în ultimul timp. A fost o discuţie foarte bună. O să avem o discuţie şi cu o delegaţie a PNL miercuri, după votul final", a afirmat Pambuccian.

El a precizat că nu-şi spune punctul de vedere pentru a nu influenţa votul grupului minorităţilor.

"Personal, nu am să vă spun niciodată nimic pentru că, în momentul ăla, orice aş spune eu se va răsfrânge pe grup şi nu fac lucrul acesta. Fiecare coleg reprezintă o altă organizaţie şi nu o să încerc niciodată să impun unui coleg punctul meu de vedere", a adăugat Pambuccian.

Acesta a menţionat că a discutat cu premierul o serie de chestiuni punctuale, cum ar fi despre legea minorităţilor naţionale.

"Nu am cerut ceva de la Guvern, pur şi simplu am discutat o serie de chestiuni punctuale, care ţin de lucruri care ne interesează pe noi, de exemplu chestia cu legea minorităţilor care se târâie de atâta timp", a arătat Pambuccian, menţionând că nu a fost o negociere.

"A fost mai degrabă o informare reciprocă pentru că v-am spus: grupul e împărţit jumătate - jumătate, nu se schimbă punctele de vedere ale colegilor cu o întâlnire. Asta e un lucru clar", a adăugat Pambuccian.

În opinia sa, actuala guvernare nu este "nici mai bună, nici mai proastă decât guvernările care au fost". AGERPRES

×