x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga, despre demisia lui Baconschi: Uneori, divorţul este mai elegant decât o căsnicie

Vasile Blaga, despre demisia lui Baconschi: Uneori, divorţul este mai elegant decât o căsnicie

03 Iun 2013   •   11:41
Vasile Blaga, despre demisia lui Baconschi: Uneori, divorţul este mai elegant decât o căsnicie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, întrebat despre demisia din partid a lui Teodor Baconschi, că, uneori, divorţul este mai elegant decât o căsnicie.

"Am văzut şi eu declaraţiile domniei sale. Apreciez că, iată, uneori, divorţul poate fi mult mai elegant decât căsnicia", a declarat preşedintele PDL, citat de Agerpres.

Democrat-liberalul Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din Partidul Democrat Liberal prin intermediul unei scrisori transmise duminică seara preşedintelui PDL, Vasile Blaga, în care punctează că actuala conducere a formaţiunii consideră prezenţa sa şi a colegilor din grupul "Reformiştii" ca fiind "inutilă sau chiar dăunătoare" şi adaugă că părăseşte partidul fără urmă de resentiment.

×