x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasilescu a fost pedepsit de Vadim

Vasilescu a fost pedepsit de Vadim

21 Feb 2004   •   00:00

Deputatul PRM Valentin Vasilescu s-a dezis in numele colegilor de partid de atitudinea prieteneasca a presedintelui PRM fata de evrei, motiv pentru care a fost exclus din partid.

Deputatul Vasilescu considera ca scrisoarea adresata, in urma cu cateva zile lui Eyal Arad de catre Corneliu Vadim Tudor, scrisoare prin care acesta din urma isi cerea scuze comunitatii evreiesti, il reprezinta doar pe presedintele PRM si nu are nimic in comun cu partidul. "Ma bucura faptul ca domnul senator a declarat ca pe viitor va interzice oricarui membru PRM sa mai faca declaratii catalogate drept antisemite, intrucat doar domnia sa a rostit in numele PRM astfel de declaratii. Si daca el insusi va fi capabil sa se autocenzureze, va disparea si eticheta de extremist si de antisemit de pe blazonul PRM. Asadar, daca ar simti nevoia sa-si caute iertarea domnul senator ar trebui sa o caute la membrii PRM cu care nu s-a consultat inainte de a face public continutul scrisorii mai sus-amintite", arata Valentin Vasilescu intr-o scrisoare data publicitatii ieri in presa.

In replica, presedintele PRM a spus ca Vasilescu "e bolnav si trebuie sa se duca la balamuc". Vadim a mai spus ca deputatul devenise insuportabil pentru colegii lui din Parlament si ca isi pregatea terenul pentru campania electorala incercand sa plece la alt partid. "Se ducea toata ziua sa-i ceara bani lui Iosif Constantin Dragan si statea pe capul lui Cozmin Gusa. Eu am creat acest partid si eu il duc in spate. Ce stie Vasilescu in afara de traficul de tigari? Noi l-am scos din puscarie si l-am bagat in Parlament, dar cred ca locul lui este tot la puscarie", a mai declarat Vadim.

Nati Meir, posibil candidat la Primaria Roman
Daca cetatenii din Roman il vor dori, Nati Meir, consilierul pe probleme de politica externa ale liderului PRM, va candida pentru functia de primar al acestui oras. Vadim Tudor a mentionat ca tatal lui Nati, Iuliu Meir s-a nascut in Roman, iar consilierul este cetatean de onoare al acestei localitati. "Lui Iuliu Meir ii placea foarte mult melodia "Ionel-Ionelule", iar acum, de cate ori aude cantecul, lui Nati ii vine sa planga pentru ca-i aminteste de parintele lui", a mai spus Vadim.

"Eu nu pot discuta cu acesti oameni direct si deschis

Jurnalul National: Cum comentati faptul ca ati fost exclus din PRM?
Valentin Vasilescu: Nu ma asteptam la acest lucru. Eu am pus in dezbatere modificari pe care urmeaza sa le faca domnul presedinte in privinta doctrinei partidului si ma trezesc exclus din partid. Intrebarea daca partidul se va reinscrie la Tribunal cu alta doctrina ramane fara raspuns pentru cei 250.000 de membri care au intrat in PRM pentru vechea doctrina. Eu personal nu am intrat in PRM atras, ca domnul Pruteanu, de farmecul presedintelui Vadim, ci pentru doctrina.

Inainte de a face publica scrisoarea, ati incercat sa discutati cu liderul partidului despre problema pe care ati ridicat-o?
Eu nu pot discuta cu acesti oameni direct si deschis. De cate ori le-am propus proiecte pentru partid, a trebuit sa ma duc sa le inregistrez la biroul liderului de grup parlamentar de la Camera Deputatilor. Nimeni nu era interesat de ceea ce au de spus membrii partidului.

Ati mai avut probleme de acest fel in interiorul partidului?
Excluderea mea din partid s-a mai discutat si in urma cu un an. Atunci i-am indemnat pe colegi sa nu mai faca doar ce zice domnul presedinte, sa nu mai execute niste ordine ca soldatii disciplinati. Atunci aveam si propuneri foarte solide cu planuri de campanie. Nu au fost puse in aplicare planurile mele, dar nici nu am fost exclus din partid. Atunci eram considerat bun, iar acum se spune despre mine ca am innebunit. O sa va inscrieti in alt partid? Nu voi merge la nici un alt partid. Voi promova ca simplu cetatean doctrina PRM, acea doctrina in care cred si pentru care m-am batut si daca vrea si altcineva sa mi se alature este bine venit. Nu voi face un alt partid.
DANA PICIU

×
Subiecte în articol: politic partid vadim vasilescu