x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AVERE DE CANDIDAT. Victor Ciorbea, candidat USL la Senat în Bucureşti, are datorii de 1.305.000 de Euro

AVERE DE CANDIDAT. Victor Ciorbea, candidat USL la Senat în Bucureşti, are datorii de 1.305.000 de Euro

01 Noi 2012   •   15:38
AVERE DE CANDIDAT. Victor Ciorbea, candidat USL la Senat în Bucureşti, are datorii de 1.305.000 de Euro
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul premier Victor Ciorbea, care candidează la un post de senator în Bucureşti pe listele USL, din partea PNL, are datorii de 1.305.000 de Euro provenite dintr-un credit personal, trei credite ipotecare şi un contract de împrumut, potrivit declaraţiei de avere depuse la Biroul Electoral Municipal.

Ciorbea a contractat, în 2007, un credit personal de 240.000 de Euro şi un credit ipotecar de 360.000 de Euro, iar în 2008 două credite ipotecare, ambele de 330.000 de Euro, toate având scadenţa în anul 2024.

Totodată, Ciorbea are un contract de împrumut în valoare de 65.000 de Euro, contractat în 2012 cu scadenţa tot în 2012, şi un altul de 90.000 USD, cu scadenţa în anul 2020.

Ciorbea a declarat venituri obţinute din avocatură de 380.710 lei anual, o sumă similară obţinând şi soţia sa, tot din avocatură. Victor Ciorbea deţine un teren intravilan de 420 de metri pătraţi şi o cotă parte de 3/8 dintr-un teren de 30 de hectare - intravilan, agricol şi forestier - situat în comuna Ponor, provenit dintr-o moştenire, restul fiind deţinut de mama sa, Eugenia Ciorbea. Acesta mai are în proprietate o casă în Sectorul 1, cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi.

Ciorbea are și bijuterii în valoare de 5.000 de Euro şi tablouri şi icoane de 15.000 de Euro. Acesta mai deține şi două carduri de credit, unul în Euro, celălalt în dolari, a căror valoare la zi este, la fiecare, de 100 de lei. 

×